Ii huiduim pe cei ce ne conduc pentru criza financiara in care am intrat, protestam impotriva lor pentru masurile drastice aplicate noua si urmasilor nostri, a curelei stranse bine zeci de ani de acum in colo. Credeti ca e doar vina lor?...ca fura...ca-s corupti? Nu, e mare parte vina noastra ca popor. Suntem o tara care moare de foame cu painea pe masa! Suntem o tara bogata! Inca suntem!...dar suntem ca niste mosnegi senili ce si-au ascuns averea sub podea, ne e prea lene si ne dor salele sa ne aplecam sa o scoatem si ne e si prea ciuda sa o lasam testament. Hagi Tudose. Ne complacem in saracie cu averea pusa bine, neatinsa.
1. Aur...
Dispunem de un munte de aur pus la naftalina. Rosia Montana. Am castiga bani frumosi daca am exploata acest potential. Dar nu, domne, noi nu ne vindem tara! Idei preconcepute! Firesc ca e nevoie de un parteneriat si un investitor strain mai putin Hagi Tudose decat noi. E de munca, implica riscuri, nu spun ca nu, dar misca ceva in economia tarii. ONG-urile cu ochelari de cal se opun vehement, striga din rasputeri si te roaga sa le semnezi o hartie. Mai inventeaza una alta despre ceanura, despre cat de nociva ar fi actiunea, despre faptul ca acel "munte" va disparea din peisaj. Care munte mai? E un deal amarat. Nu facem nimic si murm de foame. Si Rosia Montana ramane o zona moarta fara locuri de munca, cu un potential tinut sub centura de castitate. Ok, sa zicem ca ne punem la mintea ONG-urilor si protejam Rosia Montana. Vor oamenii sa munceasca? Sa cultive pamantul, sa creasca animale? Lenea e mare. Iar aici voi veni cu un al doilea argument. Pamantul.
2. Pamantul
E o valoare a noastra pe care am uitat-o. Dan Puric spunea ca romanii au 3 mari valori: tara, pamantul, credinta. Romania are pamant fertil. Din pacate, mergand cu trenul sau pe sosea si uitandu-te pe geam vezi o gramada de terenuri in paragina. Nemuncite, nelucrate. Candva am fost granarul Europei. Acum murim de foame, dispunand de terenuri agricole bune, lasate in paragina, sa creasca buruienile pe ele de 2 metri. Agricultura (si ma refer la agricultura la scara mare, nu doar cea de subzistenta) ne-ar scoate din rahat. Dar se pare ca nu vrem sa muncim. Ne e lene. Trebuie sa vina investitori straini sa munceasca la noi, ca-s mai harnici si se uita cu jind la terenurile noastre ca ei nu au. Iar noi avem si scuipam pe ele. O sa spuneti ca s-au furat tevile pentru irigatii. Cine le-a furat? Nu tot noi?
Oamenii ar trebui sa invete sa vada lucrurile mai in perspectiva. Si cel mai probabil avem nevoie de un conducator ca Vlad Tepes. Sa ne deschida ochii. Sa ne dea doua dupa ceafa si sa ne invete sa nu ne mai punem singuri bete in roate. Mult zgomot pentru nimic. Multa vorbarie si nici o miscare. Mult tam tam si plansete.
3. Probleme de mentalitate colectiva
Romanului ii place sa se planga. Cum pateste ceva nasol, cum asteapta ajutor de la primarie, de la stat. Daca nu primeste, se plange pe la televiziuni. Refuza sa gandeasca singur, sa gaseasca singur o solutie. Americanul are o vorba:"Ajuta-te singur!". Cu mentalitatea asta au ajuns mult mai departe decat noi.
Fiti atenti ca dupa zapezile astea mari o sa vina inundatiile in primavara. Punem pariu ca iar vor fi sinistrati si campanii de ajutor pt ei si plansete si stiri dramatice la tv? De ani de zile e la fel. E de rasul curcilor. Ok, ti-a luat o data apa casa. Ghinion, nesansa. Ti-o reconstruiesti. Unde? Tot acolo unde a fost si casa cea veche. Niciun metru mai in sus, mai la dreapta sau mai la stanga. La anul vine apa si ti-o ia si pe asta noua. Sarcastic spus. Dar adevarat.
Bine. Sa zicem ca toate televiziunile zbiara ca a venit primavara si ca vor fi inundatii. Te anunta cu o saptamana inainte. Cu toate astea tu esti luat pe nepregatite si te plangi ca ti-au murit gainile, ca mobila ti-a fost distrusa. Ai fost anuntat! Chiar nu ai avut timp sa ti le muti pe toate in pod, sa nu iti fie luate si distruse de viitura? Nu. Cel mai probabil mentalitatea colectiva a asteptat sa vina Primaria sa le mute sifonierul in pod. Genial!
4. Noi avem dar noi n-avem
Romania nu mai are industrie. Romanii nu mai vor sa faca agricultura. Vai ce rau o ducem! Preferam sa importam. Absolut orice.
Rosii...Mi-e dor de rosiile romanesti, cu gust de rosii, nu astea de le gasesc in supermarket. Dar deja au devenit o specie rara...
Importam orice. Nu mai exportam nimic. Apai...nici nu se pune problema de export. Nici macar pentru noi nu producem ca lumea. Numiti treaba asta cum vreti voi. Eu o sa ma limitez la un singur cuvant: RISIPA.
Romania dispune de statiuni balneare, de o geografie frumoasa...si aici ar fi multe de comentat dar asta deja nu mai tine de noi, tine de gentile si pantofii doamnei Udrea. Am tinut mortis sa evidentiez lucrurile in privinta carora NOI suntem de vina, ca mentalitate, ca autoflagelare si complacere in lene si in ipostaza de "puppet" (marionete). E nevoie de vointa. Nu e nevoie neaparat de optimism, ci de realism. Avem de unde scoate camasa! Avem potential! Avem bogatii ascunse sub podea! Nu vrem...Vrem sa ne ajute cineva din exterior. Iar daca nu ne ajuta...ne grabim sa blamam...
Trezirea!
marți, 7 februarie 2012
sâmbătă, 4 februarie 2012
Libera exprimare si manifest pasnic impotriva ACTA
Inteleg demersul in ceea ce priveste pirateria, downloadul de muzica de exemplu dar ce ma intriga cel mai tare e TAIEREA DREPTULUI LA LIBERA EXPRIMARE si CENZURA! Sunt blogger si articolele publicate pe blogul personal imi apartin in totalitate, sunt creatii ale geniului meu (iar unde nu, am precizat sursa). Am dreptul sa-mi exprim parerea atata timp cat nu transmit mesaje rasiste, antisociale si instigari de orice fel. Nu o sa postez ca-i multumesc din inima "Celui mai iubit dintre pamanteni" doar pentru a-i pupa in cur pe ACTA. Asta nu e democratie! O sa ajunga baietii cu masini negre si geamuri fumurii sa ne ingradeasca netul, sa ne monitorizeze fiecare pas, sa ne puna fermoar la gura si cipuri sub piele si eventual o sa ne spele creierele ca sa plangem cu totii in cor...Va salut cu drag:)
vineri, 3 februarie 2012
Unii fac riduri, altii fac circumvolutiuni
2 Februatie...prima postare din anul 2012.
O zi foarte friguroasa. Ger cuplit. -13 grade, la amiaza. Ninsoare viscolita cu fulgi mici, anemici. Dar multi! Si cu ambitia de a (se) ninge toti de-odata. Zbughesc din nori si-si dau drumul de la inaltime in bataia crivatului. Cum diverse impedimente i-a oprit sa faca asta pana la mijlocul lui ianuarie, trebuie sa recupereze acum. Au deadline pana la echinoctiul de primavara. Altfel se supara big brotherul pe ei. Adica anul 2012. Nu se poate sa avem iarna fara ninsoare, fara maini degerate si sentimentul ala genial pe care il ai cand ajungi acasa, la caldura, dupa o zi luuuunga de umblat prin troiene si frig sau..sentimentul celalalt la fel de genial de groaza la gandul ca tre` sa iesi (din nou) afara in frig. Vantul pisca la fata si zboara zapada depusa pe asfalt ca nisipul din desert....Zapada scartaie sub calcaie. Ne loveste un sentiment superb dezvirginand zapada alba, fina, neatinsa. Sa ne lasam urma ghetei pe ea. Gigel was here!
Dupa o dimineata in care am umblat sa duc curca la raze am ajuns acasa, am tras un pui de somn apoi iar a trebuit sa ma incumet sa dau piept frigului, ninsorii si nametilor. N-as mai fi iesit dar deh..aveam examen. Asa ca da-i, ia helanca, ia pulover, ia inca un pulover cu fermoar, ia esarfa, ia caciula, ia geaca, pune gluga peste caciula...incalta-te...Mergi pe jos pana la Unirii si de acolo ia metroul pana la Universitate.
Metrou. O singura intersectare de drumuri. Un singur zambet. Un sfat...si suficienta energie pozitiva pentru o zi friguroasa de februarie...
Stateam la usa tinandu-ma de o bara, priveam in jur dar ma uitam "prin" oameni, ma gandeam la ale mele. De pe scaun se ridica o doamna, la vreo 60 si ceva de ani, vine in spatele meu si ma intreaba daca cobor la urmatoarea. Involuntar intorc capul si o zaresc. Zambeste. E o draguta. Empatie pozitiva. E un pic "ingrijorata" ca nu prea circula de fel cu metroul, ca pensionara fiind are gratuitati pe RATB dar ca deh...n-are incotro si ca..nu stie care e treaba cu butonul de la usa. Ii spun ca nu e mare scofala, ca are un senzor si ca se deschide usa daca pui degetul pe el. Discutam despre vremea cea de sa nu dai un caine afara si ii compatimim pe cei adunati la Universitate sa protesteze impotriva lui Base. Ce-i drept, protestatarii s-au imputinat considerabil de cand cu vremea asta, fata de primele zile de protest cand erau sute...si totusi...inca protesteaza, in fig si ninsoare...si -13 grade resimtite ca fiind mult mai putine. Tot respectul. Miselul se face ca nu aude. Dupa ce ca sunt o mana de insi care mai scandeaza, vrea sa le si interzica sa mai protesteze la Universitate, vrea sa ii mute in parc, unde nu ii aude nimeni. Bine ca nu la Saftica...sau pe malul lacului Vacaresti...Am accepta daca am avea garantia ca vinovatii ar ajunge la Jilava.
In fine...incheind paranteza...cobor din metrou si urcam impreuna scarile rulante. Ma intreaba daca sunt studenta. Ii spun ca am terminat si ca sunt masteranda. Precizez printre altele si cuvantul arhitectura. Face ochii mari si ma felicita. Imi spune ca eu sunt viitorul. Imi mai spune ca ea a fost medic la viata ei. Stomatolog. ...si ca se resimte, ca o viata a tot stat intr-un picior. Se considera norocoasa ca a lucrat in strainatate. O felicit la randul meu. Imi multumeste ca i-am tinut companie si, simtind nevoia, imi exprim prima impresie pe care mi-a facut-o. Empatia aia pozitiva. Ca mi-a dat sentimentul de persoana simpatica prin zambetul afisat in metrou. Filosofam pe tema asta un pic urcand scarile din pasaj spre suprafata. Un zambet deschide multe drumuri. Perfect de acord. Imi spune sa nu rad ca fac riduri. Doar sa zambesc. Zambind nu faci riduri! De altfel imi mai spune ca apreciaza femeile care zambesc, caci femeile spre deosebire de barbati nu fac riduri daca zambesc ci fac circumvolutiuni (stiti voi, exista o vorba in popor: creier neted= creier fara circumvolutiuni= deduceti singuri). "Asta ca sa iti aduci aminte si de mine.". Zambim la gluma. Ne zambim. Ii spun ca ma bucur ca am intalnit o persoana pozitiva si ca un singur zambet/o singura vorba buna iti poate inveseli ziua. Imi da un ultim sfat: Zambeste! Iti face bine si tie si celor din jur. Asa e! Am trait-o pe pielea mea. Nu pentru prima oara dar am simtit-o. Azi. Mi-a facut ziua mai buna. Zambind dai si celor din jur incredere, energie pozitiva, empatizezi mai bine.
In jurul meu lumea e agitata. Se aude "Jos Basescu" si fluieraturi. Merg atenta sa nu alunec pe gheata. Studenti stresati in jur. Ninsoare. Jandarmi isi cumpara cafeluta de la buticul Roco. O zi geroasa, ce bine as fi dormit acasa in continuare...si totusi ZAMBESC. ...Pentru ca azi e una din zilele alea speciale in care intalnesti oameni speciali chiar si pentru o clipa in care vi se intersecteaza drumurile, de la care inveti cate ceva, cat de marunt si, nu in ultimul rand...care te fac sa zambesti. Iar acum stiu si eu ca nu fac riduri de la asta...ci circumvolutiuni. Desi intre noi fiind vorba, de cand cu gerul asta am capatat un comportament obsesiv compulsiv cu cremuitul tenului. Crema grasa din abundenta. Ridurile se previn si au leac. Treaba cu circumvolutiunile nu prea are leac insa.
:)
O zi foarte friguroasa. Ger cuplit. -13 grade, la amiaza. Ninsoare viscolita cu fulgi mici, anemici. Dar multi! Si cu ambitia de a (se) ninge toti de-odata. Zbughesc din nori si-si dau drumul de la inaltime in bataia crivatului. Cum diverse impedimente i-a oprit sa faca asta pana la mijlocul lui ianuarie, trebuie sa recupereze acum. Au deadline pana la echinoctiul de primavara. Altfel se supara big brotherul pe ei. Adica anul 2012. Nu se poate sa avem iarna fara ninsoare, fara maini degerate si sentimentul ala genial pe care il ai cand ajungi acasa, la caldura, dupa o zi luuuunga de umblat prin troiene si frig sau..sentimentul celalalt la fel de genial de groaza la gandul ca tre` sa iesi (din nou) afara in frig. Vantul pisca la fata si zboara zapada depusa pe asfalt ca nisipul din desert....Zapada scartaie sub calcaie. Ne loveste un sentiment superb dezvirginand zapada alba, fina, neatinsa. Sa ne lasam urma ghetei pe ea. Gigel was here!
Dupa o dimineata in care am umblat sa duc curca la raze am ajuns acasa, am tras un pui de somn apoi iar a trebuit sa ma incumet sa dau piept frigului, ninsorii si nametilor. N-as mai fi iesit dar deh..aveam examen. Asa ca da-i, ia helanca, ia pulover, ia inca un pulover cu fermoar, ia esarfa, ia caciula, ia geaca, pune gluga peste caciula...incalta-te...Mergi pe jos pana la Unirii si de acolo ia metroul pana la Universitate.
Metrou. O singura intersectare de drumuri. Un singur zambet. Un sfat...si suficienta energie pozitiva pentru o zi friguroasa de februarie...
Stateam la usa tinandu-ma de o bara, priveam in jur dar ma uitam "prin" oameni, ma gandeam la ale mele. De pe scaun se ridica o doamna, la vreo 60 si ceva de ani, vine in spatele meu si ma intreaba daca cobor la urmatoarea. Involuntar intorc capul si o zaresc. Zambeste. E o draguta. Empatie pozitiva. E un pic "ingrijorata" ca nu prea circula de fel cu metroul, ca pensionara fiind are gratuitati pe RATB dar ca deh...n-are incotro si ca..nu stie care e treaba cu butonul de la usa. Ii spun ca nu e mare scofala, ca are un senzor si ca se deschide usa daca pui degetul pe el. Discutam despre vremea cea de sa nu dai un caine afara si ii compatimim pe cei adunati la Universitate sa protesteze impotriva lui Base. Ce-i drept, protestatarii s-au imputinat considerabil de cand cu vremea asta, fata de primele zile de protest cand erau sute...si totusi...inca protesteaza, in fig si ninsoare...si -13 grade resimtite ca fiind mult mai putine. Tot respectul. Miselul se face ca nu aude. Dupa ce ca sunt o mana de insi care mai scandeaza, vrea sa le si interzica sa mai protesteze la Universitate, vrea sa ii mute in parc, unde nu ii aude nimeni. Bine ca nu la Saftica...sau pe malul lacului Vacaresti...Am accepta daca am avea garantia ca vinovatii ar ajunge la Jilava.
In fine...incheind paranteza...cobor din metrou si urcam impreuna scarile rulante. Ma intreaba daca sunt studenta. Ii spun ca am terminat si ca sunt masteranda. Precizez printre altele si cuvantul arhitectura. Face ochii mari si ma felicita. Imi spune ca eu sunt viitorul. Imi mai spune ca ea a fost medic la viata ei. Stomatolog. ...si ca se resimte, ca o viata a tot stat intr-un picior. Se considera norocoasa ca a lucrat in strainatate. O felicit la randul meu. Imi multumeste ca i-am tinut companie si, simtind nevoia, imi exprim prima impresie pe care mi-a facut-o. Empatia aia pozitiva. Ca mi-a dat sentimentul de persoana simpatica prin zambetul afisat in metrou. Filosofam pe tema asta un pic urcand scarile din pasaj spre suprafata. Un zambet deschide multe drumuri. Perfect de acord. Imi spune sa nu rad ca fac riduri. Doar sa zambesc. Zambind nu faci riduri! De altfel imi mai spune ca apreciaza femeile care zambesc, caci femeile spre deosebire de barbati nu fac riduri daca zambesc ci fac circumvolutiuni (stiti voi, exista o vorba in popor: creier neted= creier fara circumvolutiuni= deduceti singuri). "Asta ca sa iti aduci aminte si de mine.". Zambim la gluma. Ne zambim. Ii spun ca ma bucur ca am intalnit o persoana pozitiva si ca un singur zambet/o singura vorba buna iti poate inveseli ziua. Imi da un ultim sfat: Zambeste! Iti face bine si tie si celor din jur. Asa e! Am trait-o pe pielea mea. Nu pentru prima oara dar am simtit-o. Azi. Mi-a facut ziua mai buna. Zambind dai si celor din jur incredere, energie pozitiva, empatizezi mai bine.
In jurul meu lumea e agitata. Se aude "Jos Basescu" si fluieraturi. Merg atenta sa nu alunec pe gheata. Studenti stresati in jur. Ninsoare. Jandarmi isi cumpara cafeluta de la buticul Roco. O zi geroasa, ce bine as fi dormit acasa in continuare...si totusi ZAMBESC. ...Pentru ca azi e una din zilele alea speciale in care intalnesti oameni speciali chiar si pentru o clipa in care vi se intersecteaza drumurile, de la care inveti cate ceva, cat de marunt si, nu in ultimul rand...care te fac sa zambesti. Iar acum stiu si eu ca nu fac riduri de la asta...ci circumvolutiuni. Desi intre noi fiind vorba, de cand cu gerul asta am capatat un comportament obsesiv compulsiv cu cremuitul tenului. Crema grasa din abundenta. Ridurile se previn si au leac. Treaba cu circumvolutiunile nu prea are leac insa.
:)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)