Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.


Se afișează postările cu eticheta fetele bune ajung in rai si fetele rele ajung unde vor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fetele bune ajung in rai si fetele rele ajung unde vor. Afișați toate postările

duminică, 12 august 2012

Cei din lume fara nume

Voi stiti ca regimul ceausist pe langa generatiile de decretei a produs si generatii intregi de femei chinuite, care si-au riscat vietile si chiar au ajuns sa moara datorita terorii si a legislatiei "criminale"? stiti ca prezervativele, pilulele contraceprive si cele de a doua zi, care sunt lucruri stiute de oricine in ziua de astazi, atunci erau interzise?...iar metoda calendarului in 90% din cazuri nu functioneaza? stiti ca orice forma de avort se pedepsea cu inchisoarea? stiti ca multe femei au murit de septicemie incercand sa isi provoace singure avort? stiti ca doctorii, de mana cu securistii te lasau sa mori in chinuri pana recunosteai ca ai incercat sa scapi de fat? stiti ca tineretea mamelor noastre a fost una chinuita, ca iti era teama sa ai un contact sexual pentru a nu ajunge la chin/moarte/zdup? Puteai face 5 copii spui..dar cu ce ii cresteai..cand vremurile erau grele si mancarea pe ratie? Recent, in 2012 a aparut un proiect de lege abuziv care dorea incet, incet revenirea la aceste idei CRIMINALE. Pana si Papa isi doreste din inima acelasi lucru...SPUNE NU PROIECTELOR DE LEGE ABUZIVE!
drept de autor: DESPINA CAMINO !
13.07-15.07.2012

"Cand la celalalt capat al cordonului este statul..." by DespinaCamino

Si, ca tot suntem la acest subiect, in octombrie-noiembrie vor fi o expozitie si un sir de discutii la Muzeul Taranului Roman intitulata "CEI DIN LUME FARA NUME".
Mai multe detalii aici :
http://www.crimelecomunismului.ro/ro/presa/comunicate/comunicate_de_presa_2012/colectare_obiecte_expozitia_cei_din_lume_fara_nume/

marți, 10 aprilie 2012

Avortul- o problema de politica sau o problema de morala?

Nu fac aceasta postare nici ca sa imi fac rating si nici ca sa imi fac pacate in Saptamana Mare, o fac doar pentru a imi exprima dezgustul si revolta fata de marsavia politica la adresa avortului.
Ei bine, se face ca mult iubitul nostru guvern este al naibii de stresat de faptul ca rata natalitatii in Romania este foarte mica. Si ce au gandit ei? Nu e de ajuns ca telefoanele ne sunt interceptate, ca incet incet suntem super monitorizati, dupa ce au vrut sa ne ingradeasca cu ACTA lor, acum ar vrea cu tot dinadinsul ne puna si contoare intre picioare. Ca in contabilitate..cat intra si cat iese, plus ceva profit si pentru ei. Caci deh, e nasoala treaba, se nasc prea putini copii, numarul avorturilor este in crestere, populatie in minus egal un minus de taxe si impozite si alte bla bla-uri. Si nu muncesc destui insi cat sa asigure pensiile batranilor (oricum impozitate si devalorizate).
Daca femeile romane ar fi morse (am mai folosit cuvantul asta si intr-o postare feminista anterioara, imi place asemanarea) ar accepta supuse orice proiect de lege de interzicere a avorturilor. Dar cum noi nu suntem chiar asa proaste, s-au gandit la alta varianta sa impace si capra si varza.
S-au gandit ca orice femeie care doreste sa avorteze sa fie obligata sa vada un filmulet cu intreaga procedura, doar-doar sa o convinga sa nu faca asta. Mi se pare grotesc si inuman. Un soc fizic si emotional pentru femeia in cauza, pentru ca oricat de mult nu si-ar permite sa aiba un copil (din diferite motive-financiar, moral etc), oricat de mult (chipurile) nu ar dori copilul, avortul tot este o ruptura atat fizica cat si emotionala de o parte din tine. Nu suntem facuti din piatra, nu poate sa nu ne doara sufleteste o intrebare de genul WHAT IF?. Dupa ce ca durerea ramane tot durere pentru viitoarea-fosta-viitoare-mama, tu vii si ii dai cu sare pe rani mai mult. Sunt unele persoane care lesina si la vazul unei picaturi de sange si altele care rezista eroic sa vada operatii pe viu.
Intrebarea asta e pe buzele tuturor: esti pentru sau impotriva avortului?
Cred ca femeile din Romania care au trait in perioada Ceausista ar trebui sa raspunda prompt la aceasta intrebare. Drama filmului 4 LUNI 3 SAPTAMANI 2 ZILE au trait-o milioane de femei din Romania, multe au si murit incercand sa isi faca singure chiuretaj, panica domnea peste tot, ti-era si frica sa ti-o mai pui de teama ca ramai gravida si statul iti interzice sa faci intrerupere de sarcina. Interzise prin lege erau si orice alte mijloace contraceptive care acum se gasesc la orice chiosc sau farmacie. Vroiai, nu vroiai, trebuia daca ai ramas gravida sa nasti. Vrei, nu vrei, faci 5 copii. De ce? Ca asa vrea statul. Pentru ca natalitatea sa fie in crestere, sa existe clasa muncitoare, sa creasca PIB-ul and so on...Nu vrei? Esti prinsa facand o faradelege. Puscarie. Si tu, si complicii tai.

Oare avortul este indiferent de circumstante un pacat? Oare un copil este doar un procent din rata natalitatii unui stat, din forta de munca a unui stat, din taxe etc?
Oare nu e mai pacat sa fac cati copii imi da Dumezeu si sa traim cu totii mizer, intr-o cocioaba de 8 mp, sa nu avem ce manca, sa nu ai cu ce sa ii intretii, sa nu aiba cu ce sa se joace, sa fie niste analfabeti cu orizonturi limitate? Innebunesc cand vad familii sarace cu 8-10 copii. Daca aveau un copil sau doi sunt sigura ca o duceau mai bine! Venitul ala mic se impartea la 3-4 insi, nu la 12.
Oare nu e mai pacat sa aduci pe lume un copil handicapat, cu Sindrom Down sau cine stie in ce hal? Oare, chiar trebuie, in numele religiei, chiar daca doctorul iti spune vazand negru pe alb problema la ecografie, sa sacrifici un suflet sa sufere o viata intreaga prin spitale? Oare nu e mai bine sa il cruti dinainte de a se naste? Care din aceste doua variante e mai pacat?
Nu ma consider in masura sa discut despre ce este si ce nu este pacat. Nu o voi face acum. Cred doar ca lucrurile nu stau strict asa cum au fost scrise in cartile bisericesti scornite de babe si preoti. Nu cred ca D-zeu ne-a impus ceva strict. Fiecare individ traieste dupa regulile inimii sale, glasul interior este cel care ne dicteaza ce este cu adevarat bine si ce este rau, stim ce sa regretam si ce sa ne bucure sufletul, pentru ca vremurile sunt mult mai grele si mai complicate decat simplitatea, strictetea si limitarea celor 10 porunci.

Revenind la chestiuni mai lumesti...este politica in masura sa decida daca eu voi avea sau nu un copil si cati copii sa am? Mi se pare o lipsa de libertate personala atat sa-mi impui sa am minim 5 copii sau sa ma limitezi la un singur copil (vezi China).
Oare obsesia cu privire la posibila interzicere a avorturilor sau socul psihic aplicat femeilor inainte de avort ajuta cu ceva? Este oare singura solutie? Mai bine v-ati gandi la alte optiuni mai democratice de crestere a ratei natalitatii! Faceti ceva sa-i tineti pe romani in tara, sa isi doreasca sa traiasca in tara asta, sa aiba copii. Asigura-le un trai decent, locuri de munca, ocupati-va sa reduceti rata somajului, reinviati industria (de pe urma careia s-au imbogatit atatia "baieti destepti", blestemand poporul acesta pentru secole).
Libertatea nu inseamna contor! Orice fel de contor ar fi el!

miercuri, 17 august 2011

Despre moralitate si cumintenie

Mi-era nespus de dor sa scriu, se adunasera prea multe intamplari, idei crete si pitici pe creier ca sa n-o fac...ah, si m-a mai solicitat si "publicul" (doar ala care imi intelege sarcasmul, evident).
Descopar ca in jurul meu co-exista lumi si epoci diferite celei in care traiesc eu, care se ciocnesc de mine. ...nu exagerat, cam ca niste bobarnaci stresanti dar suficient cat sa ma lase uimita.
Iata cum incepe povestea unei interactiuni cu o mentalitate din secolul 19 (nascuta de fapt prin anii `50), de la tara...in urbea Bucurestilor anului 2011.
Intr-o frumoasa zi de primavara, a prosperului an 2011, o epoca de altfel hi-tech si a oamenilor independenti si open-minded, am plecat pe ulita in jos, printre blocurile argintii, la pravalie. Acolo, dupa ce am dat binetele tuturor celor prezenti, am fost abordata de o cunostinta veche, o duduie focoasa in adancul sufletului, de vreo 50 si ceva de ani, care, dupa cele auzite, pare a-si fi regasit fericirea spre finele tineretii numarul 2 . Dupa o viata de singuratate post-divort si-a gasit alinare menopauzei in bratele unui cavaler insurat si cu copii acasa. Nimic anormal pana aici. Sau.....?
Imbratisari si zambete. Long time no see. Depanari de amintiri de pe vremea cand ne-am vazut ultima oara..si...clasica barfa. Ce mai face Cutare, Cutarita, Cutarescu, Cutaricescu? Ce mai face mami/fratele/nepotii etc. Cum merge cu scoala? Ai terminat? Puuuuunct. Fara prea multe detalii care oricum raman amintite doar in CV (nu ca nu i le-as fi spus, dar duduia parea total neinteresata de aceste aspecte care albesc firele de par din cap, iti fac cearcane si riduri si tocesc neuronii), fara prea multe intrebari pe latura profesionala, planuri de viitor, bussiness stuff.  Nah, nu e nevoie. Ne pensionam cu totii medical cu o bulina, o maslina duse la doctor si asteptam pensia. Lene mare si acatiste tuturor socialistilor.
Trecem la a doua serie de intrebari...Stiti voi, cum era in oracolele de pe timpurile noastre. Esti pregatit sa trecem la intrebari mai serioase? Alea erau de-a dreptul porno pentru varsta noastra si alea starneau cu adevarat curiozitatea satului...ca doar oracolul trecea din mana in mana pana in fund la doamna si toata lumea afla de cine ii place lu Cutareasca, panarama de Cutareasca, fir-ar coasta ei...
Te-ai maritat? Nu, am 22 de ani, asta planuiesc sa fac pe la 30. Copii ai? (sta putin pe ganduri si se gandeste ca daca am raspuns cu NU la prima intrebare, algoritmul se incheie si raspunsul este NU si la intrebarea numarul 2..stiti voi, ca la info: IF MARITISH=1 THEN BORAC:=1 OR BORAC:=0... si, in fine: IF MARITISH=0 THEN BORAC:=0???). Ii raspund ca NU, nu vreau sa ma gandesc ce depravata as fi fost daca as fi raspuns cu NU la prima intrebare si cu DA la a doua. Stau pe ganduri un moment cu ochiul stang zbatandu-mi-se ca lui Scrat la vederea ghindei si cuget: oare chiar atat de prioritare, de viata si de moarte sunt chestiile astea in momentul de fata? Oare un copil n-are nevoie de un echilibru financiar, un trai cel putin decent, de o educatie pe masura de la niste parinti educati pe masura? Si astea de unde le are? Nu din ceea ce ar fi trebuit sa raspund la seria 1 de intrebari???? Deh..mentalitati diferite, piramida diferita a valorilor, conceptii diferite de viata, tipice femeii de secol 19 de la tara...dar sa trecem peste asta.
Daca la primele 2 serii de intrebari am raspuns cu chiu cu vai...ultima serie de intrebari m-a lasat cam in pom.
Ai prieten? DA. E la facultate? DA (fara detalii, ce face, ce drege). E cuminte? (am ramas un pic perplexa, m-am gandit ca isi asculta parintii, nu fuge de acasa, nu fura, nu se bate, nu bea decat la ocazii, nu fumeaza decat pana la7 tigari pe zi, nu consuma etnobotanice, nu se drogheaza, nu asculta Justin Bieber si nici Inna deci....DA, e cuminte). Imi zambeste. Ma mai intreaba daca ne intelegem si alte treburi aieste...apoi vine intrebarea de baraj: SUNTETI CUMINTI? Din nou am ramas perplexa si in fata ochilor mei a aparut holograma cu tabelul cu chestii de bifat:
-ne ascultam parintii: OK;
-nu fugim de acasa: OK;
-nu furam: OK;
-nu bem/nu ne facem muci si dormim prin santuri: OK;
-nu participam la batai, lupte intre clanuri, camatari etc, nu aparem la stirile de la ora 5: OK
-nu fumam: PARTIAL OK;
-nu consumam etnobotanice: OK;
-nu ne drogam: OK;
-nu ascultam manele, Justin Bieber si nici Inna (asta ar fi fost clar fara leac): OK;
= > deci suntem cuminti.
S-a uitat la mine bizar si mi-a zambit pervers. Atunci m-am prins. Avem definitii diferite pentru cumintenie.

In gandul meu...Tu, cucoana, esti CUMINTE? Stii dumneata, domnul acela de te asteapta cu camasa apretata frumos de nevasta, descheiata la primii doi nasturi si pe care il asteapta fii-su acasa sa-l ajute la teme...

duminică, 23 mai 2010

Despre prejudecati si egalitatea dintre sexe

Nihilist si feminist...
Simt nevoia s-o spun si am s-o spun. „Eu cand vreau sa fluier, fluier.” Si totusi nu fac reclama. Mai mult feminista dar si cu un strop de misoginism pentru cele care-s mai mult morse decat femei (si nu ma refer la aspectul fizic, este doar o nuanta) am revenit pentru a face un mic à propos la postarea recenta a Ancai (aka Marusia Ivanovici, aruncati un ochi pe blogroll daca sunteti interesati) cu privire la egalitatea dintre sexe. Ok, ok, been there, done that, devine laitmotiv. De regula cand un el si o ea ajung nitel mai apropiati chiar si amical e inevitabil sa nu se devieze si la discutii aprinse despre sex si despre Hitler (subiecte dezbatute de regula separat, sau...poate si simultan desi n-am intalnit inca acest caz)-teoria lui Adi. Si totusi egalitatea dintre sexe il doboara pana si pe Hitler pentru ca mereu se lasa cu tachinari, discutii in contradictoriu, frustrari din ambele parti (nu vor recunoaste niciodata dar cele mai multe vin din partea barbatilor) si finalizate in plop...si plopul in aer, nu se ajunge nicaieri. Nu am de gand sa dezbat din nou acelasi subiect cu toate ca as avea mega rating unisex, desi, cu destula modestie din partea noastra, fetele, tre’ sa declaram sus si tare in partea introductiva a acestei postari egalitate inainte de a trece la subiect. Conditia de baza fiind respectata, sa trecem la subiect.
Simtul nihilist mi-a fost trezit de “Fetele bune ajung in rai, fetele rele ajung unde vor” de Ute Ehrhardt ale carei sfaturi nu am de gand sa le rezum, vreau doar sa surprind esenta.
Traim in secolul 21, ne consideram civilizati, societatea de astazi este mult mai deschisa la minte decat secolul trecut. Cat din ce am spus este real si cat este doar o chestiune de suprafata? Multi dintre noi gandesc ca in secolul trecut si cred ca la fel de multi au ramas cu mentalitatea lu’ stra-stra-stra-bunica. Idei preluate de la parinti si bunici care s-au fixat adanc de tot in subconstientul nostru inca din copilarie si au devenit convingeri, sa le zicem prejudecati ca sa va vina in minte si exemple. Prejudecatile s-au dovedit universal valabile pentru ambele sexe. Unele au starnit retineri, tacerea si retinerile in timp au starnit frustrari, au corodat pe interior, au adus anxietate, resentimente, probleme sociale, divorturi. De la prejudecati au pornit si semnele de intrebare cu privire la egalitate.
Evul Mediu a fost o perioada frumoasa dar a trecut de mult. Va ramane doar in manualele de istorie, in spiritul oraselor cu acest caracter, in catedralele gotice, in goth metal, ochi negri, buze negre, corsete, rochii lungi si dantele. Nu si in mentalitatea omului de secol 21.
Privind prin Europa suntem inapoiati. Rau de tot! Probabil pentru ca orasele s-au umplut de flacai si mandre veniti de la coada vacii. Ele nu au voie sa spuna nimic, vor-nu vor se marita (ca deh, asa tre’), asta le da un statut, fac compromisuri. Nu spun nimic de teama ca vor fi judecate, criticate, vor naste certuri, se va ajunge la divort si vor ramane singure. Se scalda in mediocritate pentru ca le e teama de putere. De ce? Pentru ca oamenii le vor privi altfel, pentru ca asociaza prost independenta cu singuratatea (ceea ce este valabil de la natura pentru ei, nu si pentru ele! ). Raman intr-o relatie care nu mai merge doar pentru ca le e frica sa o rupa, se simt nesigure, neajutorate (este o „neajutorare voita, impusa”, e doar o prejudecata, o convingere mincinoasa), prefera sa inghita frustrarea si sa sufere doar ca sa fie cu el, sa aiba acel statut de maritata/cuplata. Prefera sa nu-si spuna parerea, sa asculte doar. Oricum nimeni nu le asculta. Daca insala sunt catalogate curve. Daca sunt mai pasionale si au mai multi iubiti sunt curve. Te-ai gandit la maica-ta, beiete? Baiatul cu cat are mai multe femei e macho. Daca asa stau lucrurile, pentru mine e doar o tarfa...masculina, fara suparare. Chiar nu vad diferenta! Daca vreuna candideaza pentru un post mai important e luata in ras. Prejudecatile sunt numeroase si foarte bine fixate in mintile multora, femeile-morse le accepta iar barbatii sunt super fericiti de ingaduinta lor si le considera reguli.
Suntem salbaticii secolului 21 care „crestem si ne inmultim si populam pamanturile”, ne plimbam cu batele pe umar printre zgarie nori. Vorbim in soapta cu frica de „ce vor spune cei din jur despre mine?”, ne ascundem dupa degete, traim in jungla si luptam pentru supravietuire. La hotel de 7 stele in Dubai sau dupa blocuri intr-o tufa...tot aia facem. Cu ce suntem mai presus de stramosii nostrii?
Pentru inceput tre’ sa ne dam drumul la gura si sa spunem mereu verde in fata ce nu ne convine, apoi eventual sa aplicam un regim special de trimitere a femeilor-morsa si a barbatilor-morsa la munca patriotica undeva la tara, la mulsul vacii, unde nici electricitate nu e, nici caldura nu e, nici cultura nu e. Poate le vine mintea la cap. Si hai ca inchei aici ca ajung sa vorbesc despre cele doua teme majore SIMULTAN.