Pâlpâit de beculeţ. De Crăciun.

A venit iarna, sarbatorie bat la usa si orasul s-a umplut de luminite, de promotii, de frenezia sarbatorilor. Mai mult de atat, pana si in Bucuresti a nins, si nu oricum, ci, ca in povesti pe 16 decembrie, imediat dupa ignat adica. ...O seara in care, dupa un schimb de cadouri mai mult sau mai putin de sezon cu izbitul, ne-am asezat frumos la un tete a tete intr-o cafenea, la caldurica, langa o fereastra, sorbind incet incet printre dusculitele de vin fiert peisajul extrem de relaxant si alb al curtii Hanului cu Tei. De deasupra peisajului pitoresc al curtii se ridica semet fratele mai mare, cu tupeu si multe luminite, deasupra tuturor, gata, gata sa ne parasca pe toti lui Mos Craciun ca nu am fost cuminti- Intercontinentalul. Zau, fratioare ca daca nu te zaream pe tine ma simteam undeva depaaaaarte de tumultul capitalei, undeva in timp, nu stiu unde dar cu siguranta in apropierea Craciunului. Ningea. Viscolit. Vantul sufla zapada abia asternuta pe acoperisul cladirilor vechi. Pietrele din curte erau acoperite de nea. Lumini difuze si porti de magazine, anticariate si expozitii de arta inchise. Din loc in loc oameni strabatand curticica.
Am impartit o turta dulce-bradut, i-am dat toate globurile lui, plus o extra-portie ca-i era foame. Am ciugulit putin din sarbatoare, am admirat bradul de Craciun, am ametit, am zambit, am iubit. Ne-am intors spre casa brat la brat si am cazut lati in pat. Toropiti de caldura. De somn. De iarna. De vin. De bucurie.
Puncte puncte...
Dimineata totul era acoperit de zapada. Inca fulguia. Am uitat sa spun cu toate ca simtisem asta de cu seara. Mi-era dor de iarna. Mi-era dor de aspectul asta al iernii. Mi-era dor de o ninsoare ca in povesti (ca asta seara). As da cateva zile de canicula pe o zi ca asta. Cu atat mai linistitor este sentimentul cu cat  se apropie si sarbatorile. Pregatirea bradului, lumanari parfumate, cozonac, mancaruri tipice, familie....

Personal inca nu mi-au stricat colindatorii liful, nu au stricat interfonul sau au uitat prezervative prin scara dar nu e timpul pierdut.
Unde locuiam pana in urma cu 3 ani aveam o sonerie a naibii de lunga (mama a primit-o de la unchi-miu, prof de liceu, de fizica, hiper-pasionat de treburi aieste), si, imaginati-vi-o sunand, continuu (un apasat pe buton= un ciclu de 3 cantecele de 5-10 secunde repetate). De sezon, bateria o lua inevitabil razna ajungand ca dragutul cantecel sa capete lentoare, sa raguseasca, sa gafaie, sa se screme sa mai scoata vreun sunet si sa piara eroic. Sacrificiu pentru..niste pustani de 7-8 ani care au venit sa ne cante balbait "Mos Craciun" setat pe  MUTE (evident) in inervalul de timp in care mama i-a lasat sa cante la usa pana s-a cautat la bucatarie in geanta de bani.
Pe holul de la noi de la etaj, vecina (Doamna Popa) isi tinea acvariul cu pesti. Au pierit si ei eroic in Ajun.

Anul asta, ca an de an, parcurile s-au umplut de tiribombe, casute de lemn, luminite, braduti, vin fiert (se mai gaseste si natural dar nu peste tot; sincer regret vinul-chimicala baut azi in parc, un amestec nefiresc de Fanta fructe de padure cu spirt medicinal de la asistenta sexy Mona), tuica fiarta, visinata, betivaneli acceptate prin lege in perioada asta a anului. Kitschuri!

Apropo, stiti cateii aia kitschosi omniprezenti de se comercializeaza la cel mai mic balci, cea mai mica ocazie, cu scopul sa ia ochii plozilor? Sunt maronii, au ochii rosii, sunt tari, de-a dreptul erecti, se misca robotic, haotic si latra. Sunt urati cu spume si scumpi, si functioneaza cu o baterie . Am vazut in acelasi stil si in Grecia, atat catei cat si iepurasi. Scoteau acelasi sunete (eu in viata mea n-am auzit iepure sa scoata vreun sunet, sunt o sunstionatoare a comunicarii telepatice de fapt:)) ), aveau aceleasi miscari extrem de "realiste".
Anul acesta am vazut acelasi tip de jucarii cu alt design. Imaginati-va clasicii catei maro, cu ochii rosii, iradiati, modificati genetic, erecti (adica exagerat de tari, nu genul de jucarie de plus, moale, pufoasa cu care sa dormi in pat), cu miscari robotice si latrat enervant. Adaugati-le coarne. De ren. Egal? Rudolf! Mai adaugati-l si pe Mos Craciun. Fix calare pe ren. Nu am fost atenta care din ei are ochii rosii sau daca are vreunul ochii rosii. Nici care din ei latra...insa sincer, mi-e mila de scolioza lui Rudolf. Parca mosul trebuia sa vina cu sania trasa de reni, nu calare, ca printul din povesti. Si ca tot veni vorba de renii lui Mos Craciun...acum un an am dat de o intrebare pe Facebook. Aplicatia -pentru prieteni- cu privire la o amica, o duduie... Daca X-uleasca ar fi unul din renii mosului, care din ei ar fi? Nu cunosc tipologiile de personalitate ale renilor mosului,  insa, categoric ar fi renul care ar sta in sanie cu mosul.  La o adica, cine s-ar sacrifica intr-atata sa isi ofere spinarea?
Ca tot discutam de ceea ce inseamna sarbatorile in strada, printre oameni fel de fel, printre kitsch-uri si bishnitzareala, printre vin de tara cu multe E-uri, printre fulgi de nea si colinde...tin sa fac micuta precizare si la al doilea si ultimul meu revelion in strada, de acum vreo 6 ani cand, aflandu-ma sub focul de artificii mi-a picat o scanteie pe fular si am prins flacari... Panica maxima la fiecare pas, la fiecare petarda care exploda langa mine. M-am lecuit!
Asadar...tin sa spun din nou ca ador perioada asta a anului, imi doresc cat mai multa zapada, cat mai multa ninsoare ca in povesti, cat mai multa atmosfera de sarbatoare, colinde, miros de brad, lumini, globulete, bucate traditionale, atmosfera in familie, cat mai multa relaxare alaturi de cei dragi... La fel va doresc si voua...cu mentiunea sa inchideti ochii la kitschuri, sa fiti cu ochii in patru si sa va petreceti timp de calitate de sarbatori, alaturi de persoane speciale. Iar daca intalniti situatii demne de a fi pamfletate nu va sfiiti sa le impartasiti...caci, la o adica, fac si ele parte din atmosfera sarbatorilor de iarna!