Asta singur intr-o zi de vara-o vei afla
Si atunci sa nu uiti de inima ta"
Alergam de nebuni in viata cautandu-ne un sens. Despre iubire se zice ca atunci cand o intalnesti cu adevarat o simti, e un soi de magie, o potrivire de ganduri, de fapte, de destine, de vieti, o regasire a eului intr-o alta fiinta pentru a-ti cunoaste mai bine propriul eu, o detasare de lucrurile de suprafata, o stare de plutire, un sentiment divin, in toate sensurile cuvantului.
Se pare ca atunci cand intalnim jumatatea, acea reflectie in oglinda a noastra, ne regasim pe noi cu adevarat…si cred ca asta este si scopul.
Cat traim o cautam…de multe ori traim ca niste ignoranti si trecem pe langa ea fara sa ne dam seama, unori ne pierdem in chestiuni de suprafata, chestiuni mult prea materiale, superficiale si pierdem din vedere scopul…iar alteori o intalnim, o simtim si renuntam la ea pentru ca ne ascultam mai mult vocea ratiunii decat cea a inimii ceea ce e cu doua taisuri ale naibii de dureroase.
Mult timp m-am intrebat ce este dragostea, care din sentimentele nutrite a fost real si incadrabil in aceasta definitie…m-am pierdut in ganduri si in neant…pana cand la o discutie cu EL am tresarit si cu un flashback am retrait cea mai frumoasa perioada din viata mea..
Pur si simplu, vorbind despre noi si despre ce a fost mi-a adus in fata o scena din "City of angels" cu Nicholas Cage in care un anumit personaj in momentul in care moare este intrebat care a fost cel mai fericit lucru din viata lui. Nu mai tin minte ce mi-a zis dupa, nu stiu daca el si-a gasit cuvintele dar cert este ca amandoi am inteles esenta si ca amandoi aveam acelasi raspuns, de fapt, aveam propriile raspunsuri in fata.
Chiar daca s-a terminat candva (oare?) nu vor exista niciodata regrete in aceasta privinta….indiferent de ce am spus la furie…
…pentru ca a fost un sentiment unic simtit candva, pentru ca a fost o parte din mine, din viata mea, pentru ca m-ai ajutat sa te descopar, sa ma descopar, sa invat sa iubesc, sa simt, sa ma bucur de viata, sa simt fericirea, sa nu mai am nevoie de nimic, doar de tine.
Printre amintiri te-am descoperit..probabil uitasem cum e, cum esti, unde esti, cine esti…
Si totusi..cum se numeste atunci cand te gandesti clipa de clipa la el, cand nu-ti imaginezi viata fara el, cand nu-ti mai pasa de nimic altceva decat de voi si de sentimentul vostru, cand clipele fara el dor, cand fugi de nebuna sa-l intalnesti, cand ti-e groaznic de dor, cand ai renunta la orice pentru el, cand te-ai rupe de tot doar sa fi cu el, cand nu ti-ai imagina viata fara el, cand unica ta liniste, sau, adevarata ta liniste o gasesti in bratele lui ?… cand sentimentul e cald, cuvintele sunt de prisos, ochii si inimile isi vorbesc…
Asta am simtit si NOI..noi doi…impreuna…
Asta am incercat mult timp sa neg si sa ma zbat ca pestele pe uscat, sa incerc in zadar sa ma regasesc, sa caut acelasi sentiment altundeva si sa ma aleg doar cu stari superficiale, autosugestii desarte de iubire…CAPRICII…relatii bazate pe iluzia sentimentului si mult, mult prea materiale.
Mi-e dor de acea stare, de sentimentul acela pur, de adevarata iubire. Pentru tine a fost asta, si…vorba ta, nu se stie daca va mai fi..sau cine stie…
Triste sunt alegerile dintre ratiune si suflet..si asta pentru ca suntem OAMENI, suntem si spirituali si materiali, din pacate mult prea materiali..pentru ca asa vrem noi. De ce nu ne putem detasa de niste IDEI, de niste conceptii ? De ce nu vrem sa acceptam ca imaginea din oglinda este identica cu noi si totusi…diferita..sau mai bine spus » inversata » ? De ce nu ne ascultam inima ? De ce neputinta ?
Revenind la ideea de la care am plecat, definitia dragostei..
Tot despre dragoste se spune ca daca e adevarata nu moare niciodata, poate doar se transforma intr-o alta forma de dragoste.
Ei bine, nu, nu traiesc din amintiri, chiar asta simt, nu pot sa nu te iubesc intr-un fel sau altul, pentru ca da, esti si ramai mereu o parte din mine si eu o parte din tine, sentimentele reale nu se pierd, nu tin cont de trecerea timpului, distanta si alte lucruri de genul, ele raman in tine, te hranesc; fara anumite persoane nu am fi ceea ce suntem si tocmai de asta ar trebui sa le multumim ca exista.
Cu greu mi-am gasit cuvintele pentru a scrie asta si inca sint ca nu m-am exprimat suficient de bine…anumite lucruri nu pot fi exprimate…
Si da, s-a intamplat intr-o zi de vara pe cand eram o copila care nu stia ce vrea (nu ca acum nu as avea dubii uneori) intr-o zi insorita de…9 iulie ?De atunci ai fost langa mine mereu, neconditionat si mereu cu multa dragoste.
Chiar daca au fost momente in care ne-am certat ca la usa cortului, am plans impreuna, ne-am facut reprosuri, intotdeauna a existat acest sentiment, niciodata niciunul dintre noi nu a vrut sa raneasca, sa faca rau. Langa tine am fost cu adevarat EU, tu cred ca ma cunosti cel mai bine, tie iti pot spune orice…si tu mie la fel, langa tine imi piere orice inhibitie si asta nu o va schimba nimeni si nimic…niciodata. Toate astea sterg cu buretele ceea ce a scartait vreodata, ramanem cu amintirea momentelor placute, al sentimentului divin trait impreuna. Ma bucur ca te-am intalnit! Ai fost singurul pentru care am simtit asta…din plin!
"Celor care cred ca lumea asta cu iubire va scapa,
Celor care cred ca dragostea v-a mai schima ceva……"
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu