O doză de nebunie

vineri, 3 februarie 2012

Unii fac riduri, altii fac circumvolutiuni

2 Februatie...prima postare din anul 2012.
O zi foarte friguroasa. Ger cuplit. -13 grade, la amiaza. Ninsoare viscolita cu fulgi mici, anemici. Dar multi! Si cu ambitia de a (se) ninge toti de-odata. Zbughesc din nori si-si dau drumul de la inaltime in bataia crivatului. Cum diverse impedimente i-a oprit sa faca asta pana la mijlocul lui ianuarie, trebuie sa recupereze acum. Au deadline pana la echinoctiul de primavara. Altfel se supara big brotherul pe ei. Adica anul 2012. Nu se poate sa avem iarna fara ninsoare, fara maini degerate si sentimentul ala genial pe care il ai cand ajungi acasa, la caldura, dupa o zi luuuunga de umblat prin troiene si frig sau..sentimentul celalalt la fel de genial de groaza la gandul ca tre` sa iesi (din nou) afara in frig. Vantul pisca la fata si zboara zapada depusa pe asfalt ca nisipul din desert....Zapada scartaie sub calcaie. Ne loveste un sentiment superb dezvirginand zapada alba, fina, neatinsa. Sa ne lasam urma ghetei pe ea. Gigel was here!
Dupa o dimineata in care am umblat sa duc curca la raze am ajuns acasa, am tras un pui de somn apoi iar a trebuit sa ma incumet sa dau piept frigului, ninsorii si nametilor. N-as mai fi iesit dar deh..aveam examen. Asa ca da-i, ia helanca, ia pulover, ia inca un pulover cu fermoar, ia esarfa, ia caciula, ia geaca, pune gluga peste caciula...incalta-te...Mergi pe jos pana la Unirii si de acolo ia metroul pana la Universitate.
Metrou. O singura intersectare de drumuri. Un singur zambet. Un sfat...si suficienta energie pozitiva pentru o zi friguroasa de februarie...
Stateam la usa tinandu-ma de o bara, priveam in jur dar ma uitam "prin" oameni, ma gandeam la ale mele. De pe scaun se ridica o doamna, la vreo 60 si ceva de ani, vine in spatele meu si ma intreaba daca cobor la urmatoarea. Involuntar intorc capul si o zaresc. Zambeste. E o draguta. Empatie pozitiva. E un pic "ingrijorata" ca nu prea circula de fel cu metroul, ca pensionara fiind are gratuitati pe RATB dar ca deh...n-are incotro si ca..nu stie care e treaba cu butonul de la usa. Ii spun ca nu e mare scofala, ca are un senzor si ca se deschide usa daca pui degetul pe el. Discutam despre vremea cea de sa nu dai un caine afara si ii compatimim pe cei adunati la Universitate sa protesteze impotriva lui Base. Ce-i drept, protestatarii s-au imputinat considerabil de cand cu vremea asta, fata de primele zile de protest cand erau sute...si totusi...inca protesteaza, in fig si ninsoare...si -13 grade resimtite ca fiind mult mai putine. Tot respectul. Miselul se face ca nu aude. Dupa ce ca sunt o mana de insi care mai scandeaza, vrea sa le si interzica sa mai protesteze la Universitate, vrea sa ii mute in parc, unde nu ii aude nimeni. Bine ca nu la Saftica...sau pe malul lacului Vacaresti...Am accepta daca am avea garantia ca vinovatii ar ajunge la Jilava.
In fine...incheind paranteza...cobor din metrou si urcam impreuna scarile rulante. Ma intreaba daca sunt studenta. Ii spun ca am terminat si ca sunt masteranda. Precizez printre altele si cuvantul arhitectura. Face ochii mari si ma felicita. Imi spune ca eu sunt viitorul. Imi mai spune ca ea a fost medic la viata ei. Stomatolog. ...si ca se resimte, ca o viata a tot stat intr-un picior. Se considera norocoasa ca a lucrat in strainatate. O felicit la randul meu. Imi multumeste ca i-am tinut companie si, simtind nevoia, imi exprim prima impresie pe care mi-a facut-o. Empatia aia pozitiva. Ca mi-a dat sentimentul de persoana simpatica prin zambetul afisat in metrou. Filosofam pe tema asta un pic urcand scarile din pasaj spre suprafata. Un zambet deschide multe drumuri. Perfect de acord. Imi spune sa nu rad ca fac riduri. Doar sa zambesc. Zambind nu faci riduri! De altfel imi mai spune ca apreciaza femeile care zambesc, caci femeile spre deosebire de barbati nu fac riduri daca zambesc ci fac circumvolutiuni (stiti voi, exista o vorba in popor: creier neted= creier fara circumvolutiuni= deduceti singuri). "Asta ca sa iti aduci aminte si de mine.". Zambim la gluma. Ne zambim. Ii spun ca ma bucur ca am intalnit o persoana pozitiva si ca un singur zambet/o singura vorba buna iti poate inveseli ziua. Imi da un ultim sfat: Zambeste! Iti face bine si tie si celor din jur. Asa e! Am trait-o pe pielea mea. Nu pentru prima oara dar am simtit-o. Azi. Mi-a facut ziua mai buna. Zambind dai si celor din jur incredere, energie pozitiva, empatizezi mai bine.
In jurul meu lumea e agitata. Se aude "Jos Basescu" si fluieraturi. Merg atenta sa nu alunec pe gheata. Studenti stresati in jur. Ninsoare. Jandarmi isi cumpara cafeluta de la buticul Roco. O zi geroasa, ce bine as fi dormit acasa in continuare...si totusi ZAMBESC. ...Pentru ca azi e una din zilele alea speciale in care intalnesti oameni speciali chiar si pentru o clipa in care vi se intersecteaza drumurile, de la care inveti cate ceva, cat de marunt si, nu in ultimul rand...care te fac sa zambesti. Iar acum stiu si eu ca nu fac riduri de la asta...ci circumvolutiuni. Desi intre noi fiind vorba, de cand cu gerul asta am capatat un comportament obsesiv compulsiv cu cremuitul tenului. Crema grasa din abundenta. Ridurile se previn si au leac. Treaba cu circumvolutiunile nu prea are leac insa.

:)

joi, 29 decembrie 2011

Despre dragoste si alte minuni care ne fac viata mai frumoasa

Nu ma loveste foarte des sinceritatea, cel putin nu in mediul virtual dar si atunci cand ma loveste dau din casa tot. Din cand in cand e bine sa ne exprimam sentimentele, ideile, filosofiile de viata fara a tine cont de eventuale conflicte de idei, reactii negative si semne de intrebare ulterioare.
Poate pentru ca toti copacii sunt desfrunziti, pasarile cu cele mai frumoase triluri au plecat in tarile calde, cerul e mohorat, vremea e rece, cetoasa, ploioasa (un decor foarte flower power)...m-am hotarat sa vorbesc despre ceea ce inseamna pentru mine ideea de dragoste. Si nu am de gand sa vorbesc ca o pustoaica inamorata de ultimul crush, ci am de gand sa spun ce inseamna asta pentru mine in sensul cel mai general si cel mai profund al cuvantului.
Ce este dragostea? Grea intrebare. Oare acest sentiment poate fi totalmente descris prin cuvinte, poate fi oare de ajuns un singur cuvant? Eu cred ca totusi nu. Este unul din simtamintele acelea interioare, umane, divine, pentru care fiecare dintre noi are o definitie proprie, deoarece fiecare dintre noi este o farama unica dintr-o dragoste universala , menita a radia la randul ei dragoste.
De altfel, mai cred ca intalnind de-a lungul destinului nostru persoane de care ne legam sufleteste descoperim treptat sensul profund al dragostei si, cu atat mai mult ne e mai greu sa definim acest simplu cuvant. Acest probabil prim cuvant.
Descoperim treptat-treptat cine suntem noi, eul nostru profund ascuns dincolo de invelisul superficial, de aparente si robotizari zilnice si in felul acesta pare ca se aprinde cate un beculet in tunelul intunecat in care ne tarsaim pasii grei cu fiecare individ care ne marcheaza existenta. Ajungem sa zarim totul intr-o perspectiva din ce in ce mai luminoasa. Cu fiecare zambet, cu fiecare privire, cu fiecare tacere, cu fiecare rasarit sau apus de soare, cu fiecare clipa...simtim ca ne tresare tot mai mult inima si suntem inundati de caldura si bucurie, o bucurie pe care vrem sa o urlam, sa o daruim, sa o improscam. Si...cu fiecare pas simtim tot mai mult nevoia sa privim in jurul nostru si sa multumim.
...chiar daca nu stim exact cui, chiar daca nu stim exact sa spunem de ce, chiar daca inca nu stim sa definim concret sentimentul si chiar daca avem impresia ca nimeni nu ne aude...
E una din acele minuni ascunse in noi insine!:)