Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.


joi, 29 aprilie 2010

De 1 Mai plecam cu curca la raze

Azi noapte am visat ca-mi tatuasem steagul Americii pe fata. Ma feream sa nu afle mama tarasenia. Pana acum visam marea, ba ca ma lua de pe tarm cu valuri imense de tzunami, ba ca ma plimbam prin Vama pe plaja pustie, ba ca eram cu diverse gasti...tot in Vama, ba ca il asteptam pe micul baiat zglobiu si cret in Navodari city. Mereu visul era soare, si mare, si visare, si calm. Caldura si extaz.
Cu „Whiskey in the jar” in sudina in loc de “Trei culori cunosc pe lume” ma ung pe fata cu galbenele. Un glas launtric imi zice „fuck you America!”, ma ustura obrazul drept.
Toata lumea se ingramadeste intr-un tren arhi-arhi-arhiiiiiiplin. Dimineata insorita. O gramada de oameni. Pleaca cu curcile la raze. 1 mai...

vineri, 16 aprilie 2010

Lasa-ma sa stau

Lasa-ma sa stau. Sub soare. Sa respir caldura. Sa-mi patrunda in pori, sa inspir un aer dulce, umed, cu miros de mare, sa ascult linistea si sa zambesc. Sa amortesc, sa-mi amorteasca zambetul pe chip, sa ma doara maxilarele prin zambet. Sa strang in pumni nisipul cald, cearsaful cald, alb, proaspat apretat. Sa simt pustiul dar sa nu fiu singura. Sa-mi las capul pe pieptul tau, sa iti simt rasuflarea, sa simt miscarea, sa ma simt ca pe o saltea de plaja dusa de val, sa simt fiecare rasuflare ca pe o unda usoara ce ma ridica, ma coboara, sa ma misc usor pe val. Captata de o ameteala placuta, sa simt ca ma ia somnul in puf. Sa deschid ochii si sa observ ca m-am indepartat de mal si sa se deruleze in fata mea imagini care se leaga greu, aparent fara noima. Chipuri cunoscute, necunoscute, care par sa nu ma observe, plaja care se goleste, seara care se lasa, valuri care lovesc si ma duc departe. Cat de adanc este...sub mine? Unde ma duc? Intuneric...singura pe val, m-am pierdut. Simt apa usoara si rece sub palme. Fina. Adierea devine vant intetit. Fiori reci. Fierbinteala care vine din interior, amorteala, paralizare. Ploua? Sau am varsat o lacrima? Furtuna. Apa se zbate, o las sa se zbata. Vantul loveste. N-am ce sa-i fac.
Nisip care se scurge usor din pumni. Raza de soare. Cearsaf. Respir caldura. Sub soare. Te simt. Lasa-ma sa mai stau...
Doar 5 minute, te rog!

miercuri, 14 aprilie 2010

Let's say...oldies :D


Nu mai zic nimic, las versurile sa spuna tot. Oldies but goldies...
P.S: Promit postari mai vesele pe viitor, stiu ca trebuie pana la urma sa ma revansez la cererea "publicului"!

marți, 13 aprilie 2010

Dor si doare

Nu o sa ma leg de melodia de la Taxi la care face referire titlul postarii si care imi vine acum in minte cu toate ca o simt, curge prin mine, imi face inima din ce in ce mai grea de dor.
Si apropo de dor, astazi, un amic care se straduieste sa "ma citeasca", sa ma inteleaga (culmea: il cheama Doru) m-a rugat sa scriu ceva nou, ceva sa-l faca sa rada (unora le e dor si de postari mai mucalite). I-am raspuns ca vrei, nu vrei, baiatule, suporta-ma, pentru ca momentan scriu ce simt (de fapt, ma abtin sa nu urlu in public, sa urlu cuvinte scrise doar, sa-mi transpun sufletul in fraze) si ca momentan sunt intr-o stare de spirit filosofico-melancolico-romantica si ca orice as face n-o pot dezlipi de pe mine, e ca o ventuza tare care injecteaza in mine un venin placut. Doru, mama, daca mi-ai face cinste cu o bere-doua poate mi-ar da o boaba de stare de-aia numai buna de scris haios dar, medical vorbind...nu mai beau..si partea a 2-a: tot n-as putea face asta, cred, crede-ma.
Acestea fiind spuse...
Buna, numele meu este Despy si nu l-am mai vazut/atins de 10 zile, nu l-am mai auzit de 6 si au trecut fix 5 zile de cand amandoi am inceput acest tratament masochist, destul de...impotriva vointei noastre, evident, in centre separate. M-au lasat singura...de fapt nu sunt singura...sunt cu toti...dar mai putin tu. Deci cam tot aia.
Simptome? Ha! Fluture in stomac care se zbate de nebun, episoade de melancolie baloasa, mi se scurge sufletul. Am impresia ca te vad peste tot. Stiti desenele animate cu personaje fomiste care vad in omul de langa ele un copan?/ciolan? "Ciolpan" probabil mi-ai raspunde (cuvantul asta exista, cautati-l in DEX, e regionalism din Dobrogea). Eh, asa sunt eu acum. Imi vine sa urlu, mi-e dor, mi-e dor de tine, mi-e dor de ce am trait cu tine, mi-e dor de clipe, de soapte, de cele 5 simturi maximizate atunci, mi-e dor de 1 aprilie, prefer sa fiu pacalita, numai sa fiu pacalita frumos. Mi-e dor de locuri, locuri care acum au un gust amarui, care imi taie respiratia, care imi dau fiori, care imi sporesc activitatea glandelor lacrimare. Inchid ochii si...in loc sa vad negru...parca te vad pe tine. Merg pe strada...iti vad trasaturile peste tot. Aha, un tip cu parul ca al lui, un baietel cu ochi cam ca ai lui, o tipa cu nasul ca al lui. Doamne, ma uit la tipe! Ma credeam hetero' convinsa. Iubesc bucatica cu bucatica din ADN-ul lui. Sa-nnebunesc! De ce mi-e dor, de ce trece timpul pe langa mine asa? Ce ma face sa sper? De ce nu pot uita? De ce nu exista anestezice sufletesti? De ce negam totul si ne inchidem de nebuni aici?
Cat de bine e izolata fonic incaperea asta? Ce grosime are peretele? Cat e ceasul? Ora de odihna cumva? Atunci pot sa tip? Pot? Pot? E ca si cum un betiv beat mort (cum altfel?!) si-ar baga doua degete pe gat si ar da la boboci. L-ar scapa de greata, l-ar linisti dar nu l-ar scoate din starea de....(hac!), rahat. Dar barem e o exteriorizare. Deci...trag aer in plamani si....
Mi-eeeeeeeee dooooor si doare! Dor si oare.... (nu ca as fi fana Taxi).

vineri, 9 aprilie 2010

Si te-ai dus, dulce minune...

Numai un muc si o lacrima. Melancolie si pana de cuvinte. Oftat si un gust dulce-amar al amintirii. Chipul lui intiparit in minte, vocea lui in melcul membranos. Stii ca daca pui o scoica la urche auzi marea? Eu n-am nevoie de scoica si totusi inca te vad, inca te aud...pentru ca al meu corp se obisnuise cu caldura ta si este in stare de soc ca nu mai esti aici. Ai fost. Parca ieri. Noi doi sub soare, inconjurati de scoici si auzind marea, doua inimi batand si zambete senine sub un cer fara nori. Liniste. Fericire. Scoica sau melcul de mare a fost calcat in picioare si totul s-a evaporat, sunetul s-a disipat, clipa a amortit, timpanul ce tremura sub sunetul inimilor s-a spart, sentimentul a asurzit...Poate ca nu vom mai fi niciodata asa. Poate scoiculita asta mica a fost a noastra, atat cat a fost viata ei. Carnea s-a imputit, a fost digerata de pescarusi, scoica s-a deschis, a batut-o valul, vantul, s-a desprins in doua...s-a rupt si s-a imprastiat, pe plaja imensa. O vom calca, o vom lasa dusa de val departe, sparta sau o vom pastra acasa- eu jumate, tu jumate, intreaga, alba, frumoasa, ca o amintire? O amintire minunata de care sa ne amintim amandoi? Poate nu vom sti niciodata...
Ah, si cat de mult ni se potrivesc versurile

Too late, won't stop
Tonight I want to go deeper
Tomorrow takes it all away
Time's running out
The night is only a shell
Soon morning comes and breaks the spell
To the yesterday, to a dream

Just for tonight, we'll keep on dancing
And the city won't tell a soul
Just for tonight, the lights are shining
And our secret stays untold

These streets are mine
Tonight I'll keep on walking
Won't stop as long as the city sleeps
Don't look back once
Or you might turn around
Tonight I'll give myself to you
And our secret stays untold
.......................................
(Ville Valo & Manna -Just for tonight)

Sau..cum spunea luceafarul poeziei romanesti...

Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist în lume!

Poate ca intr-adevar esenta dragostei adevarate sta in imposibilitatea ei. Restul ramane sa filosofati voi...

luni, 5 aprilie 2010

O melodie superba



Dressed in black
He walks alone, a shadow in the night
Each time he walks by my window
Can't hold the tears from my eyes
We're so much in love
Why can't they realize

That every time he looks at me
I long to feel his lips on mine
I live on just the memory of him caressing me
So soft, so warm
So soft, so warm

They said he was much to wild for me
They said I didn't know what I was getting myself into
They said a whole lot of things
But there are some things they could never understand
That a girl can tell by the way a boy holds her hand
Or maybe they thought we were too young to be in love this way
Well, I don't care what people say
This girl's love is getting stronger with each passing day

That every time he looks at me
I long to feel his lips on mine
I live on just the memory of him caressing me
So soft, so warm
So soft, so warm

But now he's gone
But now he's gone

I climbed the stairs
I shut the door
I turned the lock
Alone once more
And no one can hear me cry
No one

O particica din mine


HIM - Ode To Solitude

duminică, 4 aprilie 2010

Pe Venus visand...

Senzatia aia naspa cum ca am uitat ceva. Indispensabil! Imi vine sa privesc inapoi, sa ma intorc din drum. Simt ca tremur trasa de o forta launtrica, doare si imi da fluturi in stomac. Gol. Tremur. Timp care stagneaza dar in acelasi timp fuge cu pasi repezi. Vreau sa il opresc. Vreau sa spun trenului sa stationeze, sa ma lase sa alerg spre lucrul uitat. Sa imi dea timp. Sa topeasca distanta in lacrimile mele. Sa ma lase sa iau cu mine ceva-ul uitat sau sa plece fara mine si sa se piarda in zare. Sa raman eu si ceva-ul meu. Sa ramanem eu si tu...si ceva-ul nostru...
Nu sunt nici aici, nici acolo. Nu esti nici aici, nici acolo. Sunt aici si acolo. Esti acolo si aici. Suntem unde suntem si nu suntem unde suntem. De fapt...nu suntem nici aici, nici acolo. Suntem amandoi in "aici-ul" nostru departat si amandoi unul langa altul pe Venus. Suntem amandoi unul langa altul si pasim usor in afara timpului, gand langa gand, doua suflete calde cu zambete de copii. Asta tocmai pentru ca ne-am permis sa uitam unui altuia CEVA. Intangibil!
Suntem amandoi aici. In lumea noastra. In lumea creata de ceva-ul nostru. Pe Venus-ul nostru. Si totusi acum trupul meu este atat de departe de al tau. Iar el nu stie drumul...si nu are puterea gandului si al ceva-ului ca sa ne urmeze. Pe Venus...visand...Apasare, dor, dragoste.