Boredom?

O stare de spirit temporara.Check this out:

Va doresc sa intalniti numai oameni ca voi!

Un profesor este "bun" sau "rau" nu dupa criteriul "cum vine la ora, preda lectia, umple catalogul de 2 sau de 10 si pleaca". Un profesor adevarat este cel care ramane peste ani si ani in sufletul elevilor sai, ii invata carte, si, mai presus de asta le da o lectie de viata, se implica in formarea unei gandiri, unor principii, unor OAMENI. Profesorul bun fie este indragit din start, considerat pe aceeasi lungime de unda cu invataceii, fie este urat, temut, ramas in amintirile ce creeaza panica, insa odata cu maturizarea tanarului, devine inteles si apreciat dincolo de isteriile lui/ei temporare.

Lasand la o parte introducerea pompoasa, imi vin in minte vorbele unei temute profe din liceu, de fapt, as putea spune cea mai temuta mai ales daca ne referim din punct de vedere didactic (nu dau nume, se va regasi eventual…iar cine stie..cunoaste:) ).

De fiecare data cand se ivea ocazia sa ne mustre, sa ne laude ori sa ne faca vreo urare ne spunea ca ne doreste in viata sa intalnim numai oameni ca noi (atat din punct de vedere al calitatilor cat si al defectelor), pentru ca doar asa vom reusi sa ne cunoastem pe noi insine mai bine, asa ne vom putea vedea plusurile si minusurile, in concluzie, numai asa vom fi fericiti, ne vom schimba in bine, vom renunta la naravuri…si…de unde mai pui si proverbul ca "cine se aseamana se aduna" (cu cine ne putem intovarasi mai bine decat cu oameni ca noi, cu care suntem pe aceeasi lungime de unda?).

Ideea ar mai fi si ca in viata in continuu ai ceva de invatat, intreaga viata este de fapt "o scoala" a cunoasterii de sine si nu se opreste nicidecum odata ce imbracam roba de absolvent. Avem de invatat cate ceva aproape de la orice om pe care il intalnim, trebuie doar sa deschidem ochii mai larg. Nimic nu este intamplator, fiecare individ are un rol mai mic sau mai mare in drumul nostru.Nu exista oameni buni sau oameni rai, fiecare om are o esenta buna, pentru ca fiecare a pornit candva de la o esenta buna.

Avem de invatat de la dusmani, avem ce invata de la prieteni, de la parinti, rude, de la oameni obisnuiti cu care nu am schimbat decat un zambet, oameni cu care poate nu am vorbit niciodata dar totusi i-am privit, i-am simtit, i-am inteles, admirat sau compatimit. Parintii ne indruma primii pasi in viata, familia ne este alaturi, dusmanii de multe ori ne ajuta sa ne vedem mai bine partile negative (probabil prin ei), prietenii ne ajuta sa ne descoperim mai bine, sa ne vedem mai clar partile bune, sa capatam incredere si sa renuntam la partile noastre rele, simplii trecatori prin viata noastra ne pot da de gandit, de meditat, de analizat la rece…

Invata din seninatatea unui copil sa te bucuri de micile lucruri frumoase din viata, uita-te la oamenii nevoiasi, defavorizati, batrani, infometati, vecinii de la blocul de vis-a vis care se inghesuiesc cate 4-5 insi intr-o garsoniera minuscula-au curajul sa zambeasca, au invatat sa fie fericiti cu mai putin, cu stomacul ceva mai gol…pentru ca fericirea nu costa bani, depinde doar de noi.

Interesant este cum apar oameni de la care ai de invatat cate ceva exact in momentul si in situatia in care ai cea mai mare nevoie de ei. Intamplare?

Se intampla sa cunosti oameni deosebiti fix in momentul in care nu mai vrei nimic, nu mai ai incredere in nimeni si nimic, nu mai ai incredere in dragoste, in prieteni, esti sictirit/a de toate chestiile nasoale ce ti s-au intamplat in timp, de toata lumea "de cacao" cu care ai avut de-a face. Oare chiar asa au fost aceia? Probabil si eu candva am fost la fel…Deci? Se intampla ca acestia sa-ti deschida ochii si sa vezi mai bine ce se intampla si ce s-a intamplat in jurul tau, sa mai arunci o privire la cat de plin sau nu este paharul si sa vezi ca nu e chiar asa negru… Probabil ei au fost tot timpul langa tine insa tu nu i-ai auzit, nu i-ai observat, i-ai ignorat pierzandu-te in alte detalii, ai trait pana acum cu ochelari de cal vazand doar ce vroiai sa vezi.



Face bine, chiar pustiu de bine sa intalnesti oameni ca tine, atat cu calitatile tale cat si cu defectele tale, de la ei ai cele mai multe de invatat.

Deci, va doresc si voua, cum mi s-a dorit si mie, sa intalniti numai oameni ca voi (atat cu bune- e extraordinar, cat si cu rele-este greu, poate neplacut, dar este constructiv)!
P.S: Doamna Profesoara Luminita Ursea- chimie

Miroase a toamna!

Un nou septembrie, aceeasi veche emotie..de toamna. Prima ploaie care nu mai are acelasi miros de vara, prima dimineata rece si umeda, prima senzatie de frig dupa o vara torida, primele hoteluri inchise la mare, primii copii intorsi din vacanta povestindu-si peripetiile din vara, primele revederi dintre acestia dupa vacanta mare, prima seara teleleu in care chiar ca mi-e friiiig, prima zi gri -innorat, sta sa ploua daca nu toarna cu galeata deja iar tu probabil ca o si simti pe propria piele, norocos ca ti-ai luat umbrela sau cu toalele de pe tine deja fleasca…prima masina care, trecand in viteza pe strada prin balti provoaca un val de un metru juma’ si iti face dus (Ralu’ stie ce show i-am facut unei pitzipoance de trafic din cauza asta, numa ca asta a fost de 1 mai ) Interesant e cum aproape instantaneu cu inceperea ploilor apar pe la Universitate multi comercianti de umbrele, de ceva mai mult decat o unica folosinta insa nu cu mult, suficient de bune pentru inceputul de toamna cand vantul nu are atat de mult tupeu sa ti-o intoarca cu cracii in sus, ma rog, vorba vine), primele scoli deschise (ah, si acum parca simt mirosul scolilor la inceput de septembrie, e un miros aparte, amestec de cerneala tipografica, rechizite noi, creioane, cerneala, tamplarie noua, sau…nu, avand in vedere criza economica ce s-a instalat de cand am terminat eu scoala, detergent ieftin, miros de curatenie, ce sa mai, in orice caz…mirosul de scoala ca si mirosul de biblioteca, librarie, farmacie, metrou, CFR, casa lu X, apartamentul lui Y le am fixate undeva intr-o memorie olfactiva), primele fructe de toamna coapte, prune din belsug, pere, primul cules de vie, primul must (and yeah..that is a must have :P), primele amintiri de vacanta presarate cu mai multa nostalgie decat pana acum, primul « adio » luat de la mare, amintirea noptilor scurte dar nebune de vara, mirosul de vinete coapte, galustile cu prune (mmm), amintirea iubirii tale de-o vara (ce frumos a fost, inca mai simti fluturasii aia tembeli din stomac) sau poate iubirea de vara se continua cu una de toamna si imparti umbrela cu el/ea…

Ploua cu clabuci deja, privesti pe geam si asculti ploaia…Nostalgie…Gri…un gri care atunci cand nu va mai ploua se va schimba in zeci de nuante de culori si va cuprinde inreg pamantul…cate nuante atatea sentimente, atatea nostalgii, atatea visari, atatea emotii, emotii si stari aparte pe care numai toamna ni le poate oferi.
Da, miroase a toamna !