Three little words and a question "why?"

Te trezesti punand sau punandu-ti intrebarea “de ce?”. De ce ?
Odata cu aparitia omului a luat nastere si intrebarea mai sus mentionata. De ce ? Pentru ca omul nu s-a multumit sa vada ceea ce i-a fost dat, ci s-a chinuit sa caute explicatii, nefiindu-i de ajuns doar sa vada, sa simta si mai ales doar sa creada. Sa iubeasca frumosul misterului si sa nu cerceteze. A simtit nevoia, cuprins de curiozitatea care l-a lasat pe elefantelul curios cu ditamai trompa (daca va mai amititi povestea) sa caute raspuns, sa caute explicatii, sa striveasca corola de minuni, sa rupa magia, sa n-o mai poata simti, sa nu se mai poata bucura de ea si sa cada in abisul absurdului existential creat chiar de sine. Odata cu caderea, odata cu iluzia cunoasterii, intrebarea “de ce?” nu dispare, poate chiar se amplifica. De ce facem lucruri fara a judeca ? De ce ne dam seama prea tarziu de lucrul acesta ? De ce se nasc regrete ? De ce doare ? De ce nu mai putem da timpul inapoi ? De ce apreciem ceva sau pe cineva la adevarata valoare abia dupa ce-l pierdem ? De ce gresim atat de usor si ne e atat de greu sa ne cerem ierare, sa iertam, sa ne iertam pe noi insine ? De ce ne ia atat de putin timp sa zicem o vorba rea, sa ranim si atat de mult sa recastigam increderea, sa vindecam ranile ? De ce cand credem ca stim totul nu stim de fapt mai nimic ? De ce uneori viata ia o intorsatura opusa celei asteptate ? De ce ajungem sa ni se intample si noua ceea ce candva am facut noi insine sa li se intample altora ? De ce ni se intampla anumite lucruri poate neplacute despre care descoperim cu timpul ca au fost benefice pentru noi ? De ce anumite persoane si situatii ne sunt aduse in cale cand avem nevoie mai mult de ele ? De ce traim robotic uneori ? De ce vedem doar chestiile de suprafata ? De ce vedem doar ce ne supara, doar ce e rau si uitam sa avem ochi pentru lucrurile frumoase ? De ce ne pierdem in detalii meschine ? De ce bucuriile noastre dureaza asa de putin (raspunsul e undeva in intrebarea anterioara) ? De ce uneori facem rau fara sa vrem, in incercarea de a face un bine ? De ce ne macina uneori trecutul ? De ce nu putem face lucruri atat de simple cum ar fi sa iertam, sa inchidem ochii, sa zambim si putem rezolva « probleme » mult mai grele si « importante » ? De ce dragostea nu mai este pura, neconditionata? De ce tre' sa existe dusmanie, egoism, invidie, etc? De ce niciun « iarta-ma » nu pare sa mai aiba vreun sens cand nu mai este viata ? De ce uneori uitam ca ne-am pus candva intrebarile acestea cu regret si continuam sa ne afundam in abis ? De ce nu tinem mereu cont de ele ? Totul a pornit de la o intrebare « de ce ? ».

De ce tre’ sa vina Craciunul ca sa ne amintim sa fim mai buni, sa daruim dragoste si sa privim viata ca pe un cadou de sub brad, plina de mister, plina de surprize, daruita cu mult drag, din dragoste, de la un expeditor cu suflet mare, pe care n-am reusit niciodata sa-l surprindem in fapt, deci invaluit in mister dar pe care il putem regasi in parinti, in frati, in toti cei care ne iubesc si pe care ii iubim ?
Si totusi de ce tin minte atatea prostii si nu tin minte tot timpul anului treburile astea ?