Senzatia aia naspa cum ca am uitat ceva. Indispensabil! Imi vine sa privesc inapoi, sa ma intorc din drum. Simt ca tremur trasa de o forta launtrica, doare si imi da fluturi in stomac. Gol. Tremur. Timp care stagneaza dar in acelasi timp fuge cu pasi repezi. Vreau sa il opresc. Vreau sa spun trenului sa stationeze, sa ma lase sa alerg spre lucrul uitat. Sa imi dea timp. Sa topeasca distanta in lacrimile mele. Sa ma lase sa iau cu mine ceva-ul uitat sau sa plece fara mine si sa se piarda in zare. Sa raman eu si ceva-ul meu. Sa ramanem eu si tu...si ceva-ul nostru...
Nu sunt nici aici, nici acolo. Nu esti nici aici, nici acolo. Sunt aici si acolo. Esti acolo si aici. Suntem unde suntem si nu suntem unde suntem. De fapt...nu suntem nici aici, nici acolo. Suntem amandoi in "aici-ul" nostru departat si amandoi unul langa altul pe Venus. Suntem amandoi unul langa altul si pasim usor in afara timpului, gand langa gand, doua suflete calde cu zambete de copii. Asta tocmai pentru ca ne-am permis sa uitam unui altuia CEVA. Intangibil!
Suntem amandoi aici. In lumea noastra. In lumea creata de ceva-ul nostru. Pe Venus-ul nostru. Si totusi acum trupul meu este atat de departe de al tau. Iar el nu stie drumul...si nu are puterea gandului si al ceva-ului ca sa ne urmeze. Pe Venus...visand...Apasare, dor, dragoste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu