Numai un muc si o lacrima. Melancolie si pana de cuvinte. Oftat si un gust dulce-amar al amintirii. Chipul lui intiparit in minte, vocea lui in melcul membranos. Stii ca daca pui o scoica la urche auzi marea? Eu n-am nevoie de scoica si totusi inca te vad, inca te aud...pentru ca al meu corp se obisnuise cu caldura ta si este in stare de soc ca nu mai esti aici. Ai fost. Parca ieri. Noi doi sub soare, inconjurati de scoici si auzind marea, doua inimi batand si zambete senine sub un cer fara nori. Liniste. Fericire. Scoica sau melcul de mare a fost calcat in picioare si totul s-a evaporat, sunetul s-a disipat, clipa a amortit, timpanul ce tremura sub sunetul inimilor s-a spart, sentimentul a asurzit...Poate ca nu vom mai fi niciodata asa. Poate scoiculita asta mica a fost a noastra, atat cat a fost viata ei. Carnea s-a imputit, a fost digerata de pescarusi, scoica s-a deschis, a batut-o valul, vantul, s-a desprins in doua...s-a rupt si s-a imprastiat, pe plaja imensa. O vom calca, o vom lasa dusa de val departe, sparta sau o vom pastra acasa- eu jumate, tu jumate, intreaga, alba, frumoasa, ca o amintire? O amintire minunata de care sa ne amintim amandoi? Poate nu vom sti niciodata...
Ah, si cat de mult ni se potrivesc versurile
Too late, won't stop
Tonight I want to go deeper
Tomorrow takes it all away
Time's running out
The night is only a shell
Soon morning comes and breaks the spell
To the yesterday, to a dream
Just for tonight, we'll keep on dancing
And the city won't tell a soul
Just for tonight, the lights are shining
And our secret stays untold
These streets are mine
Tonight I'll keep on walking
Won't stop as long as the city sleeps
Don't look back once
Or you might turn around
Tonight I'll give myself to you
And our secret stays untold
.......................................
(Ville Valo & Manna -Just for tonight)
Sau..cum spunea luceafarul poeziei romanesti...
Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist în lume!
Poate ca intr-adevar esenta dragostei adevarate sta in imposibilitatea ei. Restul ramane sa filosofati voi...
Nu sunt deacord in asta. Consider ca imposibilitatea ei poate fi un condiment intr-o relatie(expl: uneori simti ca iubesti mai mult o persoana care e la kilometri departare decat una din capatul scarii, din simplul motiv ca stii ca e acolo departe si nu e posibil sa existe ceva intre voi) sau de ce nu,o motivatie pentru a o opri(cei comozi, care nu tin cont la fel de mult de inima in comparatie cu creierul pot decide ca nu are rost o astfel de relatie, sau... de ce sa ma chinui sa merg acolo cand pot gasi ceva aici... pentru ca in opinia mea cel mai greu lucru e sa gasesti acea persoana care sa te iubeasca la fel de mult cat o iubesti, si daca asta ai reusit, atunci nimic si nimeni nu va sta in calea celor doi.
RăspundețiȘtergere