Nu-mi zgudui coconul. Da-i un ragaz. Fa liniste si lasa-l sa-si tese firul de matase. Nu intreba ce, cum si cand o sa fie gata, nu il grabi. Lasa-ma sa visez ca zbor... Lasa-ma sa ma imbrace ceva cald si sa ma stranga in bratele lui. Liniste si cald si noapte. Liniste si echilibru si tiuit in urechi. De liniste. De echilibru. Si....glasul tau care imi ridica toate capsoarele de neuroni isterici. E o datorie, imi amintesc. O fabrica scarboasa de matase. Care se misca cu incetinitorul. Care face ce trebuie facut. Care daruieste matase. Pe care putini stiu sa-l alinte. Un ghemotoc bleg in ochii multora. Efemer, inofensiv. Care devine inutil. Pe care il uitam. Dar care continua sa zboare liber. Fericit de ce a creat. Creat prin ce a creat. Caci astfel si-a creat propriile-i aripi.
Dornic sa teasa matase din nou...un mic vierme...
...al societatii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu