Iarna asta prin februarie tin minte ca am tras o noapte de clubareala. Imi lipsea senzatia. Imi lipseau pletele in vant si zbenguiala. Si tiuitul ala, cantec al lebedei pentru melcul meu membranos. Si linistea tiuitului. Si ameteala tiuitului. Si emotia surda a tiuitului. Si plamanilor mei le era dor sa se lafaie in fumul mortuar al atora. Sa ma sufoce si sa ma imputa. Gandurile mele trebuiau sa se elibereze si ele si sa fie asurzite de muzica. Nevoia de descatusare. Dans. Muzica buna, socializare, amuzament. Si nu foarte mult alcool, putinul strop cat sa am simturile treze si mintea suficient de goala si suficient de plina. Si sa-mi bag picioarele pentru o seara in griji si alte otravuri cotidiene ale esentialului. N-am sa uit senzatia din acea seara cand...in cele 3-4 ore de dans intr-un beci al societatii oamenilor cu minti goale de ganduri inecate in pahare, a nins cat sa-mi ajunga zapada pana la genunchi si continua sa ninga viscolit.
Pe la 4 jumate-5 dimineata ne-am pus in miscare catre ale noastre case. Duhneam a tutungerie. Ningea viscolit si strada era pustie. Se auzeau doar glasurile noastre. In rest liniste, tiuitul din urechi si vantul...Si mult alb, zapada neatinsa, pura, alba, pana la genunchi. La un moment dat ne-am despartit si am ramas sa parcurg cam o statie jumate de masina singurica spre casa. Era 5 dimineata si nici tipenie de om. Ma simteam obosita dar in acelasi timp energica. Ma bucuram de fiecare pas prin zapada alba pura, neatinsa, in dune. Ma cufundam in ea si paseam atenta prin viscol. Crivatul ma impingea de la spate si hainele imi erau albe de stelute. Fulgi de nea ametiti. Simteam cum ma umplu de bucurie asemeni unui copil si ma detasez de orice gand. Lumini ale orasului reflecatate in zapada. Liniste si vant. La un moment dat am grabit pasul, aproape ca alergam prin nameti auzind niste indivizi certandu-se in spate. Strada pustie. Cate un taxi cald in fuga. Am stat sa astept un ratb in statie. Un nebun (de alb...sau de Saniuta) se invartea prin statia de masina dubios. Inghetata, speriata si fara rabdare am luat-o agale, pe jos, pe langa Dambovita degerata...in pas alergator. In minte imi veneau in continuu versurile melodice "You missed the winter and it followed you back home when sun kissed the crimsom footsteps on the melting snow..." (si nu, nu auzisem melodia in club...duh). Erau unicele mele ganduri. Pale, calme, inghetate, profunde si vide. Dar paradoxal calde. Un catel cu blana turturi-turturi mi-a tinut de urat si m-a tinut in loc naiba stie cat timp (caci pierdusem orice notiune a timpului), incercand sa-l iau cu mine la caldurica pe casa scarii, facandu-mi-se mila de el. Esec total...idiotul se tavalea prin omat de nebun si ma privea ciudat.
Acelasi sentiment l-am mai avut tot intr-o seara din iarna trecuta cand m-am trantit intr-un adevarat pat de zapada cu o prietena si auzeam un nene de undeva departe cantand la nai... Superb...
.........................................................................................................
Eu si tu...Ciudat dar placut e ca de multe ori ne trezim amandoi ca fredonam aceeasi melodie, sau, cel putin ca din senin, avem aceeasi melodie, acelasi gand melodic in minte...
Incearca cat mai des sa asculti linistea si cantecul gandurilor...si lasa linistea sa le patrunda, in soapta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu