Negura s-a dezbracat timida, incet, sub atingerea catifelata a universului. In ritmul incins al iubirii, pe o muzica de soapte. De sub rochia ei de matase alba, incetosata au rasarit o puzderie de pete de culoare. Universul a sarutat culoarea. Lumea s-a scaldat in culoare si in lumina difuza s-au nascut pete de culoare, nepatate.
Intr-o zi lipsita de culoare, pasind pe asfaltul negru m-am lovit de tine. Am cazut la pamant si am vazut stele verzi. Buzele tale calde mi-au dat doua palme sa ma trezesc la realitate. Toropeala placuta.. Cu ochii inchisi parca zaream lumea-mi alb-negru invartindu-se. Am deschis ochii si am sarit ca fripta. Prin ceata pe care o vedeam am zarit groaza. Ma patasem. De culoare. Lumea mea alb cu negru se patase. Imi lasasesi o pata de culoare. Pata ta de culoare. Si tu? Ia-l de unde nu-i. Am inceput sa te caut. Nu stiam unde. Stiam doar ca trebuie sa fii o pata de culoare. Undeva prin gri trebuia sa fii tu.
Am incercat sa caut stelele verzi crezand ca mi te vor aduce. Ma gandeam cum de am trait atatia ani fara sa vad vreodata pata ta de culoare. Mi se acrise de gri. Nu mai vroiam. Vroiam doar culoarea ta. Si atat. Priveam pata lasata de tine si te vroiam. Mai mult. Dar ai disparut. Eram prinsa in acea realitate non-colorata. Am inchis ochii si o ceata umeda mi-a tulburat privirea. Lacrimile au dizolvat griul si au umplut asfaltul de acuarela. Culoarea a pus stapanire pe gri. Am inceput sa ma tavalesc de nebuna prin campul de culori si m-am patat ca un curcubeu. Radiam culoare. Si dor. De culoarea ta.
In zare te-am zarit reintorcandu-te uimit. Am fugit catre tine si te-am strans in brate. Mii de scantei colorate. M-am retras speriata si mi-am cerut scuze. Te patasem de miile de culori. Mi-ai spus ca nu are importanta si mi-ai propus sa combinam culorile de pe noi pana vom obtine culoarea alba de matase. De sub care au rasarit toate petele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu