Intotdeauna cresc flori deasupra

Imbraca durerea in cele mai frumoase straie, ascunde-o sub un alb pur, ca nimeni sa nu stie ca a existat candva suferinta, sterge totul si priveste-o cu dragoste. Nu regreta nimic. Bucura-te pentru ce a fost, pentru ca a trecut prin viata ta, pentru ca te-a marcat, pentru ca te-a facut sa iubesti. Iubeste ce te-a durut, pentru ca daca nu te doare nu traiesti, pentru ca te-a facut sa devii ce esti, cine esti, pentru ca trecutul a creat prezentul si ti-a influentat inconstient viitorul, pentru ca-ti va hrani pe veci sufletul cu amintiri, pentru ca te-a facut sa descoperi ceva de care aveai nevoie si ce-ti va fi de un etern folos. Arde regretele si ineaca-le intr-o ultima sarutare, o ultima privire in trecut. Ascunde totul intr-o amintire, ce curand va deveni doar un flashback, ceva ce a fost, nu mai e, doar traieste ca o imagine fugara, incetosata in inima ta. Inchide ochii si capacul ce desparte prezentul de trecut. Bate ultimele cuie, sopteste-ti ultimele vorbe, lasa ultimele regrete, dezamagiri sa te loveasca in piept odata cu loviturile de ciocan, sa-ti opreasca respiratia, sa fie ca niste junghiuri in inima. Lasa lacrimile sa curga si adu-ti aminte de clipele frumoase. Fara ele nu ar fi existat durerea, fara durere nu te-ai mai fi putut bucura de ele, nu ti-ar mai fi ramas in sange. Iarta, iarta sincer si nu mai spune nimic, nu mai are rost, nu te va mai asculta nimeni. Doar priveste cum timpul acopera incet incet sicriul amintirilor tale, al fericirii si al durerii, al iertarii si impacarii...cu sine, cu prezentul, cu trecutul, cu viitorul. Priveste-l pana se face nevazut. Lasa-l sa se acopere de timp, de amintiri, de ani si asteapta sa creasca primele flori nascute din trecutul ce te-a marcat. Intotdeauna cresc flori deasupra. Pana si buruienile au flori. Bucura-te de florile din sufletul tau. Cu timpul va veni si uitarea..uitarea durerii. Flacara inca va mai arde...doar daca ai putut ierta...acea parte din tine, din trecutul tau.