Visul dintr-un ciob de gheata

Masina. Cativa insi. Gonim nebuneste pe inserat spre o destinatie nestiuta. Drum de tara. Fulguie usor. Avem in noi o stare de euforie dementa. Peisajele alearga cu repeziciune in fata ochilor nostrii. Omat. Munti. Frig. Ger. Case batranesti la ale caror geamuri se vad lumini galbene, de becuri slabe. Brazi din care fulgii de zapada zboara suflati de crivat. Cer purpuriu, violet, indigo...Geamuri aburite, aburinde. Stergatoare de parbriz energice, se alearga unul pe altul sub ochii nostrii. Gasti de fulgi de nea imbranciti de ele pe parbriz, loviti la pamant, unii peste altii, claie peste gramada. Flori de gheata, ca niste oglinzi incetosate, cu vene groase, proeminente si riduri adanci, o natura facuta ghem, stransa, paralizata de frig. Totul pare casant, totul pare sa crape, sa se sparga. Urlet de vant acoperit de rasetele noastre. Hainele ne miros a frig, a iarna. Caldura a miros de motor incins. Sange fierbinte, clocotitor, abur. ABBA- “The day before you came” pe fundal. Visare, hibernare psihica, cautare a unor puncte din timp peste care s-a format polei, sentimente dardaind tinute in viata de cativa stropi de sange incarcat cu amintiri, puse la iernat cu sarea din lacrimi. Caldura. Imagini. Imagini patrunzand unele intr-altele. Ameteala. Fierbinte. Amorteala. Paralizare a ideilor. Calm. Visare. Motaiala in miscare, peste hopuri, prin coclauri, peste hartoape. La noi e cald, asa de cald, atat de bine... Atemporalitate. Amorteala, Acelasi ABBA cu efect tripant pe fundal. Melodie dupa melodie, voci ce scad ca volum...Le-as spune sa taca dar nu pot, mi-e lene. Hibernez. Alunec! Alunec tot mai mult catre un vis, in acest barlog mobil, pe diesel.

Atingere rece...pe gat, pe spate. Lasa gluma! Vreau o patura. Intind mana. Nimic. Deschid ochii. Noapte. Intunderic. Singura in masina. Un scurt moment de furie blocat de frig si teama. Unde-s? Unde-mi-s? Am timp mai tarziu de asta. Momentan nu ma pot simti. Nu ma pot misca. Parca as avea o pojghita de gheata pe corp. Unde au plecat? As vrea sa ma pot uita pe geam dar nu vad nimic de aceste flori, pare sa nu se fi oprit ninsoarea, viscolul. Dau cu mana pe geam. Suntem inzapeziti. Poate as fi de folos, tre’ sa fie prin preajma. Dar mi-e prea, prea frig. Mi-a amortit totul. Ustura. Doare. Vinetiu, dureros de vinetiu. Tremur. Nu ma pot opri. Fiecare muschi se zbate impotriva frigului, lupta pentru a ma apara. In clipe de genul asta constientizezi existenta unor muschi pe care nu-i foloseai pana atunci, care mai, mai ca se atrofiasera. Astea da conditii sa inveti anatomie! Sangele pare sa-mi fi inghetat si el. Simt cheaguri inghetate prin vene, simt ace de gheata in fiecare por al pielii, mi-au inghetat picioarele, nasul, mainile. Daca ai pune limba pe mine s-ar lipi. Craiasa Zapezii cu un regizor nou, scenariu de film de ora 2 dimineata. Daca as incepe acum sa strig si sa vars naduful clocotitor din mine in cuvinte as ingheta de tot sau m-as mai incalzi? „Fie-v-ar excursia de ras si ideile crete!” Te-as plati cu juma’de leafa numai sa-ti tunezi masina cu blana de urs polar. Sunt sigura ca laponii ar fi mandri de ideea ta atat de creata... Ah, stai ca era ideea mea! Un fost prieten avea o vorba in zilele geroase de iarna, zicea (scriu aici transcrierea fonetica: < Eta tocina > insemnand „A venit primavara” in rusa)...Vreau acasa, vreau in igluu-ul meu de 9 etaje, cu portar la intrare, din beton si cu termopane. Unde o-ti fi si de ce naiba e motorul oprit? Sunt la o invartitura de cheie distanta de a ma reface termic. Ce s-a intamplat cat am atipit? Zau ca nu-mi pot imagina. Frigul mi-a creat pana de sinapse. Am ramas de-a dreptul inzapezita. Vreau sa plang.

Ma uit de cheie. Gasesc un bilet, cu un nume de tip (nu-mi spune nimic momentan) si un numar de telefon. Am post-it-ul in mana, il tin intre degetele rosii-vinetii pe care nu le mai simt, degerate, dureroase si ma uit perplexa la numarul de telefon. Sunt si mai in ceata.
Se aude de undeva „The day before you came”. Super. De unde? Striga cineva. Tot mai tare, tot mai aproape de mine.
Oh nu, e ce cred eu? Genele parca mi-au inghetat si ele, s-au lipit grav, probabil am plans si mi-au inghetat dupa. Ma chinui sa deschid ochii. Pat, plapuma, caldura, alarma de la telefon. Nuuuu. Suntem in cursul saptamanii, sunt acasa, nu m-a mancat lupu’si am si un curs matinal. Nu stiu care varianta era mai placuta. Ma uit iar la telefon. 6 Ianuarie. Maine e ziua mea..de fapt..si azi este! Azi e Gerul Bobotezei, tocmai a fost noaptea in care crapa pietrele de frig...ah, si noaptea in care trebuia sa-mi visez ursitul. Ah. Incep sa tremur. Iar. Vreau sa-mi aduc aminte numarul de telefon de pe post-it-ul din masina, macar sa verific daca il am in agenda, daca il cunosc, sau pur si simplu sa sun si sa-i spun un „La multi ani” intarziat dar zau ca nu-mi amintesc numarul de telefon si nici numele tipului. E studiata treaba, ca mai mult de 50% din vise le uitam in primele 2-5 minute dupa ce ne trezim. Poate visez mai multe la anu’.

P.S. (sau un fel de moartea pasiunii):
Depinde de fiecare daca va crede sau nu ce am relatat aici. Visele sunt singura chestie care nu se poate verifica, pot sa fi visat treaba asta sau nu, poate am inventat povestea de amorul artei.
Sa crezi sau nu un tip cand iti spune ca in ultimele nopti te-a visat? Eu zic ca in majoritatea cazurilor e vrajala ieftina desi nu pot avea nicio dovada in acest sens, doar intuitia feminina. Si, la o adica, ca am visat asta sau ca am inventat, daca am uitat sau tin minte numele si numarul tipului asta nu stiu cat va priveste, doar n-o sa dau acu’ pe post numele lui si nu voi face reclama la reteaua din care face parte (ca tot se poarta la tv reclame cu indragostiti la telefonia mobila) pentru ca anul asta zic eu ca nu ma marit.
Timpurile evolueaza, bunica dupa ce punea busuioc sub perna visa ca vine „bunicu” la poarta cu o gaina cadou, noi, tineretul ne vom impacienta ca am visat ca Gigel ne-a dat add pe hi5. Legenda, mitul, obiceiul (habar n-am cum sa-i zic) ramane aceeasi!
Acum lasa-ma, tre’ sa dau un telefon!