Nervi de toamna si angoasa...

Astazi ploua mocaneste si totul e ud. Si plictis. Si frunze cazute. Si lume rece. Si totul ma enerveaza in jur. N-am chef de nimic si de nimeni. Pana si umbrela mea a cedat nervos. Nici ea nu ma mai sustine. Simt cum imi patrunde umezeala in suflet si vreau sa ma baricadez in casa si sa dorm. Sunt apatica si in mine zac emotii de toamna, nervi, multi nimbusi grei si gri care stau sa plezneasca intr-un plans depresiv, mocanit, la fel ca si ploaia. Sa mi se prelinga pe hainele si asa ude. Agitatie. Nestare. Umezeala. Baltoace. Noroi. Negura si ploaie. Si somnolenta. Si insomnie. Asta e vreme de facut copii. Nu... ca vremea asta mi-a diluat si ultima picatura de hormon. Asta e vreme de betie si de rumegat ganduri la rece. De anxietati sociale. De solitudine voita. De injurat idiotii care trec cu masina in viteza prin balti si te stropesc din cap pana in picioare. Nu este cazul momentan dar tot imi vine sa-i injur. Ca sunt uscati si nestresati. Ca un fund de bebelus intr-un pampers. In speranta unor zile mai insorite ma  mai destind cu niste poezioare bacoviene...

Nervi de toamnă

E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.

Rar 

Singur, singur, singur,
Intr-un han, departe --
Doarme si hangiul,
Strazile-s desarte,
Singur, singur, singur...

Ploua, ploua, ploua,
Vreme de betie --
Si s-asculti pustiul,
Ce melancolie!
Ploua, ploua, ploua...

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine --
Si de-atita vreme,
Nu stie de mine,
Nimeni, nimeni, nimeni...

Tremur, tremur, tremur,
Orice ironie
Va ramine voua --
Noaptea e tirzie,
Tremur, tremur, tremur...

Vesnic, vesnic, vesnic,
Rataciri de-acuma
N-o sã mã mai cheme --
Peste vise bruma,
Vesnic, vesnic, vesnic...

Singur, singur, singur,
Vreme de betie --
I-auzi cum mai ploua,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur...

.......................................
Va urma...

Cocon

Nu-mi zgudui coconul. Da-i un ragaz. Fa liniste si lasa-l sa-si tese firul de matase. Nu intreba ce, cum si cand o sa fie gata, nu il grabi. Lasa-ma sa visez ca zbor... Lasa-ma sa ma imbrace ceva cald si sa ma stranga in bratele lui. Liniste si cald si noapte. Liniste si echilibru si tiuit in urechi. De liniste. De echilibru. Si....glasul tau care imi  ridica toate capsoarele de neuroni isterici. E o datorie, imi amintesc. O fabrica scarboasa de matase. Care se misca cu incetinitorul. Care face ce trebuie facut. Care daruieste matase. Pe care putini stiu sa-l alinte. Un ghemotoc bleg in ochii multora. Efemer, inofensiv. Care devine inutil. Pe care il uitam. Dar care continua sa zboare liber. Fericit de ce a creat. Creat prin ce a creat. Caci astfel si-a creat propriile-i aripi.
Dornic sa teasa matase din nou...un mic vierme...


...al societatii.

Transă în timp

De fiecare data cand privesc in urma ma loveste nostalgia. Aceasta atrage dupa ea zeci si zeci de amintiri, de gusturi, de arome, de viziuni, de zambete, oftari si trairi. Melancolii si intrebari si autoconstientizare. Da, categoric m-am schimbat. Intr-un om mai bun sau mai rau. Viata ne mai si inraieste, ne face mai grabiti, mai melancolici, mai duri, mai putin maleabili, mai sceptici. Mai bun sau mai rau...e discutabil. Puritatea ni se pateaza incet incet, din primii ani ai vietii. Mai trist este ca realizam ca nu doar eul nostru s-a schimbat ci intreg decorul. E ca si cum ne-am trezi in acelasi loc ca in urma cu ceva ani dar nu mai recunoastem decorul. Domnul regizor s-a jucat cu scena pe care eu am ramas in transa atata timp si m-a trezit la realitate cand  a spus din nou "actiune". M-a obligat sa ma adaptez la noul decor.  M-a socat prin nenumarate rupturi de decor...de decorul vechi. A schimbat roluri. Si personaje. Am fost nevoita sa-mi joc propriul rol printre straini. I-am privit in stare de soc lovindu-se de mine, trantindu-ma la pamant. Nu am avut niciodata timp sa spun "piua". M-am ridicat, am improvizat, le-am aratat cine sunt. Cine credeam eu ca sunt. Cine devenisem si eu in urma schimbarii de decor. In urma transei. Ii privesc si acum inca in dubii...cine sunt si cand au aparut pe aceeasi scena cu mine? Care era de fapt rolul meu si ce caut eu in  aceeasi piesa cu ei? Cum am ajuns aici si unde eram inainte...Ii privesc si ma privesc. Au impresia ca ma cunosc, ca eu sunt eul din prezent si nimic mai mult fara sa stie ce am fost candva si cum  schimbarile de decor m-au metamorfozat...replicile si memoriile neputandu-se niciodata sterge din memorie. Cu nostalgie, cu melancolie as mai da din cand in cand cate un rewind. Doar eu. Ca sa-mi mai amintesc din cand in cand pe unde am umblat de am ajuns aici si ce s-a intamplat in acesti ani...de transa in timp.

Experiment

Particip la concursul literar national "Incubatorul de condeie", la sectiunea proza scurta (adica pana in 5000 de caractere conform regulamentului). Pentru asta am realizat un mic experiment punand cap la cap cateva idei/texte puse de-a lungul timpului pe blog, franturi de idei, de stari, de sentimente, imbunatatindu-le si dandu-le mai multa...culoare. N-am mai pus de mult timp suflet in scris si indiferent de rezultat mi-a placut experierimentul, experienta. Pentru cine are rabdare sa citeasca...
Ghilimele

Punct negru în mijlocul oceanului

 

            Negura s-a dezbrăcat timidă, încet, sub atingerea catifelată a universului. În ritmul încins al iubirii, pe o muzică de şoapte. De sub rochia ei de matase albă, înceţoşată au răsărit o puzderie de pete de culoare. Universul a sărutat culoarea. Lumea s-a scăldat în culoare şi în lumina difuză s-au născut pete de culoare, nepătate.

            Într-o zi lipsită de culoare, păşind pe asfaltul negru m-am lovit de tine. Am căzut la pământ şi am văzut stele verzi. Buzele tale calde mi-au dat două palme să mă trezesc la realitate. Toropeală plăcută. Cu ochii închişi parcă zăream lumea-mi alb-negru învârtindu-se. Am deschis ochii şi am sărit ca friptă. Prin ceaţa pe care o vedeam am zărit groaza. Mă pătasem. De culoare. Lumea mea alb cu negru se pătase. Îmi lăsaseşi o pată de culoare. Pata ta de culoare. Şi tu? Ia-l de unde nu-i. Am început să te caut. Nu ştiam unde. Ziua mea începea cu tine și se sfârșea cu tine. Visam zi și noapte la culoarea ta. Amestecam cu mâinile tremurânde nuanțele de gri din tub în speranța că o voi obține, că te voi revedea. Ştiam doar că trebuie să fii o pată de culoare. Undeva prin gri trebuia să fii tu.

            Am incercat să caut stelele verzi crezând că mi te vor aduce. Pluteam ca o nălucă prin orașul de umbre monocrome. Mă gândeam cum de am trăit atâţia ani fără să văd vreodată pata ta de culoare. Nu mai vroiam gri. Vroiam doar culoarea ta. Şi atât. Priveam pata lăsată de tine şi te vroiam. Mai mult. Dar ai dispărut. Eram prinsă în acea realitate non-colorată. Umbre gri, ciorchini de puncte gri care reflectau în jurul lor gri. Pretutindeni. Liniște. Solitudine. Spaimă.

            Am închis ochii şi o ceaţă umedă mi-a tulburat privirea. Lacrimile au dizolvat griul şi au umplut asfaltul de acuarelă. Culoarea a pus stăpânire pe gri. Am început să mă tăvălesc de nebună prin câmpul de culori şi m-am pătat ca un curcubeu.

Radiam culoare. Şi dor. De culoarea ta. 
            În zare te-am zărit reîntorcându-te uimit. După zile mânjite de puncte gri...

            Ridicare a privirii. O mică emoţie, un fior cu o cauză inexplicabilă. Încruntare a confuzie. Vorbele stau pe limbă aproape să iasă. Parcă te cunosc şi totuşi îmi rupi fărâma de speranţă cu întrebarea ta născută parcă din amnezie. O parte din mine spune că mi se pare, ceva mă îndeamnă să privesc mai adânc să găsesc răspunsul, acoperit în timp de colb, probabil.
...dar ascuns în ochii lui...
            Privire caldă, hipnotizantă, parcă cunoscută. Ca o primă veche privire. Căldură. Nod mistic. Nu mă pot îndepărta şi totuşi este atât de frumos ce vad în ochii tăi, ce simt, ce descopăr. Ascund atâtea mistere, au atât de multe de spus şi spun totul, printr-o emoţie, într-o clipă.

            Ochi sclipitori, tremurători privind un punct fix... Alţi ochi tremurători privind punctul fix ce-i priveşte... Puncte fixe, negre, ce se măresc sub raza în care se scaldă. Reflecţie a realităţii în centrul lor. O realitate în culori. O iluzie în culori. Un ocean de culori se reflectă în realitate. Realitatea se reflectă într-un ocean de culori. Un joc de culori. Un joc în care bila albă şi bila neagră sunt pitite-n pumn şi eşti nevoit după o clipă să alegi. Am amorțit privind punctul fix, negru. Am amorțit privindu-te.

“Să-ţi recapeţi pierdutul spirit pueril, să te avânţi asemeni unui copil în primejdie zâmbind, să nu conştientizezi pericolul, să nu ai teamă, să te bucuri de ce descoperi, fără teama de zgârieturi, julituri şi vânătăi sufleteşti. Caută o fărâmă de inconştienţă, o fărâmă de nebunie, de curaj, de indiferenţă, de amorţeală a cugetării, de rupere din raţional. Uită noţiunea de distanţă sau timp.

            Dezbracă raţiunea gri şi cufundă-te în oceanul de culori, lasă-te dus de o undă lină sau trântit la pământ de un val puternic, lasă-ţi inima să bată tare, lasă timpul să stea, mai bine decât să stai pe malul raţiunii lipsit de emoţia unduirilor undei sau a violenţei loviturii. Nu poţi şti niciodată în ce mod este puternic curentul şi unde va ajunge mesajul din sticlă. Oceanul ce înconjoara punctul negru...”

            Îmi place să privesc acel punct negru din mijlocul oceanului în care stau arhivate stări, sentimente, mistere, secrete, şoapte nespuse, amintiri, vechi...uitate demult. Cheia există undeva într-un alt punct la fel de viu, negru şi tremurător din ocean. În reflecţia oceanului tău se vede cheia spre a limpezi apa şi a scoate la suprafaţă tărâmurile demult uitate, ca ale Atlantidei. Sau magia ce îndepărtează negurile din legendara Avalon. Amintiri înecate în oceanul ce înconjoară punctul negru. Văd în privirea ta o reflecţie reală a cheii de sub apele oceanului meu. Zace undeva sub ocean acoperită de mâzgă şi timp dar cu mulţi corali lipiţi de ea, înfloritori. Fluxul şi refluxul timpului acoperă în nesimţire cheia în nisipul de pe fund.
            Amintire...Punct negru tremurător sub undele oceanului. Un recif de corali în ochii unui străin. O poveste fără limite. De timp. De culoare. O poveste nespusă ascunsă sub fiecare culoare din oceanul din ochii tăi. Ca orice reflecţie în apă.

            Oceanul tace şi-şi urmează cursul...fluxul...refluxul..de mii de ani acelaşi, adunând la fiecare flux sticluţe cu mesaje de pe mal, ascunzându-le în inima sa, în istoria sa, undeva sub limpedele sau tulburele apei, reflectând culorile celui ce le privește.

            Am privit în punctul negru din mijlocul oceanului tău.

            Am fugit către tine şi te-am strâns în braţe. Mii de scântei colorate. M-am retras speriată şi mi-am cerut scuze. Te pătasem de miile de culori. Mi-ai spus că nu are importanţă şi mi-ai propus să combinăm culorile de pe noi până vom obţine culoarea albă de mătase. De sub care au răsărit toate petele.

 Ghilimele

Atentie trec vite!

Traim intr-o comunitate de vite. Ma trezeste cu urlete de groaza behaitul lor enervant. Peste tot le aud behaitul. Imi vine sa iau o mitraliera si sa le impusc. Orasul e plin de bivoli si de vaci incaltate, deghizati in oameni. Ei vad doar ce le convine, inteleg doar chestiunile de suprafata, judeca superficial, considera ca stiu totul, deci isi permit sa critice tot. Sunt destepti. Sunt tari. Ce nu inteleg, nu-i problema, interpreteaza dupa mintile lor inguste. Vad exclusiv ce ar vedea orice bovina de rand. Se inghesuie. Behaie. Put. Merg cu nasul pe sus. Uita ca au venit de pe ogor. Stramba din nas. Umbla in mall. Calca in picioare tot ce e UMAN. Orice virtute, orice valoare, orice sensibilitate umana e calcata in picioare. Imaginea e baza. Tindem spre incultura crasa. Direct proportional cu incultura crasa creste si ingamfarea. Suntem fuduli. Le stim pe toate. Ne dam cu parerea in orice domeniu. Ne mai si contrazicem, convinsi. Tragem din 2 in 2 minute vanturi. De-alea de duhnesc rau! Lipseste cu desavarsire respectul. Totusi, avem tupeul sa vrem sa fim tratati cu respect. Suntem condusi de bovine, ne guverneaza bovine, ne metamorfozam incet-incet in bovine. In ritmuri de manea o domnisoara vaca tropaie din copite. Poarta toale de firma. Ugerele-i salta lasciv. Incearca sa vorbeasca academic. Se aude un mare "Muuu". Evident, un "muuuu" agramat, cu toate ca paradoxal e la facultate. Particulara evident. Ca deh, intr-o tara condusa de vite si cultura e pe masura. Vacuta mica si buzata a plecat sa flatuleze prin tari mai civilizate.
Fataaaa, vino cu mine pana la baie! Fataaa, dar nu ti se asorteaza unghiile cu fardul de pleoape!
Fata, mi se pare mie sau te-ai mai ingrasat?
Fataaaa, hai sa mergem la tv la emisiunea aia cu Botezatu', sa ne mai si certam ca tzatzele. Sau nu, fataaa, la "Te pui cu blondele". Fataaaa, vreau si eu nuanta ta de blond.

Tupeu! Pe strada, in magazin, la coada la ghiseu, in trafic. In stare sa te calce pe trecerea de pietoni pe verde. Suntem smecheri. Turam la maxim motoarele. Ne luam la intrecere. Taiem calea si aratam degete mijlocii pe geam. Suntem tari in clanta. Calcam oameni nevinovati pe zebra, iesim din proces basma curata. Deeeeeh, banii lu' taticu. Evaziuni fiscale. La greu. Valori ponegrite si hotie. Si fite. Si sabii si cutite...si seringi la colt de strada...si localuri numai un diamant si un cristal swarowski...si dansuri de imperechere. Subiecte de conversatie seci. Texte care prind doar la un iq de vita.
Eu zic sa va impuscati! Oameni ca voi fac tara de ras. M-am plictisit sa calc in balega voastra. M-am plictisit sa va aud cum va dati mari. Ah, m-am plictisit si sa va invidiez! Na ca asta va excita putin ego-ul.
Fiti Oameni!

P.S. Am folosit persoana 1 plural pentru a ma referi la NOI ca o comunitate in care vitele domina cu mult ca numar oamenii.

Flegma în sân

Intru in bloc. Ii dau salut lu' nenea portarul. Ma saluta la randul lui ("sarut manusitzele dom'shoara"), si, in windfangul de la intrarea in bloc unde miroase grav de tot a tutungerie si de unde televizorul zbiara politica, inceaca in zadar sa renasca un mic cenaclu Flacara cu mine. Eu cu blogul, el cu poeziile, toate pamflete politice, scrise pe foi ingalbenite (de vreme, de tutun). Cica l-as gasi pe google "Cosaru Ion" (alias Cosaru Alb) ca nemernicii de la Catavencu si Realitatea l-au bannat sau ceva de genul. Ma uit la casuta postala si pun deasupra ce nu-mi apartine (se mai afuma din cand in cand si postasul cu poetul nostru, sa fim intelegatori!), pliante, etc. Accept doar facturi/scrisori/mandate postale pe numele meu/al mamei. Atat. Fara reclame politice. Fara scrisori de genul: William Coi-lung a ramas vaduv, i s-au inecat corabile, i-a disparut flota, i-a murit purcelul, catelul, a pierdut banii de la FNI...sau pur si simplu a ajuns la andropauza doar pentru ca nu a trimis mai departe scrisoarea cu pricina. Sau viceversa, matusi Tamara rasarite din neant.

Si totusi ma intreb...de ce crede lumea orbeste in superstitii? De regula tine de gradul de cultura, totusi exemplele mai si contrazic teoria. In randurile ce urmeaza am sa va prezint cateva superstitii care m-au dat pe spate. Si tu porti chilotii pe dos? Suuuper!

1.Leac babesc cu ata neagra

Ma intalnesc cu o EA-amica si remarc ca are un ochi umflat...si, aualeu doamne! ata neagra la deget. O fi de rau? Ma trec fiorii. Sau o fi inel de logodna de criza? Imi iau inima in dinti si o intreb ce-i cu ata aia la deget. Imi zice ca are ulcior la ochi. Raman perplexa. Nu pricep ce treaba are p**a cu prefectura. Ii recomand sa mergem la farmacie sa-si ia ceva antibiotic sa-si unga pleoapa. Refuza si imi spune ca i s-a mai retras gratie lingurii de lemn fierbinti puse de cu seara pe ochi si, mai ales atei negre de la deget. N-am mai intrebat-o cine o sa-i rupa atza, o dadeam prea mult in intimitati.


2. M-am deochiat!

Respectiva fata se deoache des. I-am recomandat sa poarte chilotii pe dos, mai in gluma-mai in serios. Interesant e faptul cum asociaza fiecare simptom de molesala, ameteala, bufeu cu un deochi. Imediat se schimba la fata si de teama ca e treaba necurata o mai trece si un atac de panica. Ma roaga sa-i zic Tatal Nostru. Ii iau mana si i-o frec calma, poate-poate ii mai transmit din calmul meu si incerc sa zic in gand descantecul. Incerc sa-l zic cu toate ca in jurul meu se injura de mama focului niste pustani sau ca niste aurolaci trag pe nas. O scuip. Ii trece instant. Mai nou si pe o prietena de-a ei au luat-o aceleasi simptome. S-a deochiat. Cum mi s-a facut reclama buna ca descant bine, vine la mine. In gand zic ce se zice. Ma fura peisajul. Zic cum o fi si scuip. Efect placebo si deochiul s-a dus. Data viitoare o sa incerc sa cant si "Highway to hell" in gand, fara sa stie nimeni. Sunt curioasa daca are acelasi efect.

"Si totusi stiu clar cine m-a deochiat!"

Eh, astea deja mi se par acuzatii nefondate...sa dai vina pe cineva ca are ochii verzi si ca de cand a aparut in cadru te-a luat cascatul. "Duuuude, you're so fuckin' boring!"
In fine, faza cu popularul deochi este intr-o anumita masura explicata stiintific, dar de la un fenomen temporar la o chestie care ti se intampla zilnic, ba chiar de mai multe ori pe zi e cale destul de lunga...
Si cand te gandesti ca de cateva ori am fost acuzata ca am vorbit de rau. Dovezi? Martori? Simptomul: ii ardeau ingrozitor si din senin obrajii!

3. De la enoriasele batrane citire...

Cica nu ai voie sa pupi icoanele in biserica cand esti pe stop. E tare ciudat ca gratie unor babe mult prea smerite, religia a fost ticsita de superstitii, obiceiuri aiurea, ca si unele dogme de altfel. Totusi n-o sa intru in detalii pe tema asta. Nu inteleg ce treaba are una cu alta. E ceva fiziologic. Nu ma spurca spiritual.
O amica mi-a mai povestit o chestie: Colectia de aghiasme a mamei ei. Asta e de la biserica X, asta de la biserica Y. Chiar trebuiesc puse pe categorii? Daca le amesteci se intampla ceva rau?
Sa nu mai vorbim de crucea facuta cu unghia pe ciupitura de tantar ca sa nu te mai gadile!

4. Eu sunt o fata rea! In visele tale!

"I-as da numele dar inca nu i-am cerut acordul" mereu se ia de mine ca ii bantui/violez visele. Mereu trebuie sa aiba o semnificatie. Search-uieste netul pentru fiecare detaliu visat ca sa caute destalmaciri. Mai trist e ca mereu eu sunt aia care o bag in belele in vis. Si mai rau e ca tot eu sunt aia care o molestez, eu sunt elementul pornografic, eventual prietenul meu. Tot stiintific este explicat si visul ca fiind o punere in imagine a gandurilor mai mult sau mai putin ascunse din subconstient, deci reflecta dorintele, temerile, frustrarile, visurile tale cele mai adanci si...evident, nu in ultimul rand parerea ta despre noi :)). Consider ca exista si vise premunitorii dar ca si in cazul deochiului, nu-s lucruri zilnice (dincolo de superstitii recomand o carte buna pe tema asta: Berdj Aşgian-"Despre vise si fenomene paranormale pe intelesul tuturor", totul explicat ca la carte, stiintific-ce se poate, autorul fiind doctor in neurologie).

5. Noroc/ghinion
Capace de canal norocoase (4 gauri pentru baieti, 6 pentru fete sau invers), uitat la ceas la fix, stele cazatoare, numere de inmatriculare de masina multiplii de 11, 111 (gen 88, 66...555), puf zburator cu samanta pus in san, pete albe pe unghie, iesit din casa cu dreptul, intors din drum, trecut pe sub scara, pisica neagra, marti-3 ceasuri rele, ziua de 13, numarul 23....si exemplele pot continua...

Daca imi mai amintesc faze interesante/haioase legate de superstitii din popor le voi posta in continuare. Pe tine ce superstitii te-au amuzat?

Pete de culoare

Negura s-a dezbracat timida, incet, sub atingerea catifelata a universului. In ritmul incins al iubirii, pe o muzica de soapte. De sub rochia ei de matase alba, incetosata au rasarit o puzderie de pete de culoare. Universul a sarutat culoarea. Lumea s-a scaldat in culoare si in lumina difuza s-au nascut pete de culoare, nepatate.

Intr-o zi lipsita de culoare, pasind pe asfaltul negru m-am lovit de tine. Am cazut la pamant si am vazut stele verzi. Buzele tale calde mi-au dat doua palme sa ma trezesc la realitate. Toropeala placuta.. Cu ochii inchisi parca zaream lumea-mi alb-negru invartindu-se. Am deschis ochii si am sarit ca fripta. Prin ceata pe care o vedeam am zarit groaza. Ma patasem. De culoare. Lumea mea alb cu negru se patase. Imi lasasesi o pata de culoare. Pata ta de culoare. Si tu? Ia-l de unde nu-i. Am inceput sa te caut. Nu stiam unde. Stiam doar ca trebuie sa fii o pata de culoare. Undeva prin gri trebuia sa fii tu.
Am incercat sa caut stelele verzi crezand ca mi te vor aduce. Ma gandeam cum de am trait atatia ani fara sa vad vreodata pata ta de culoare. Mi se acrise de gri. Nu mai vroiam. Vroiam doar culoarea ta. Si atat. Priveam pata lasata de tine si te vroiam. Mai mult. Dar ai disparut. Eram prinsa in acea realitate non-colorata. Am inchis ochii si o ceata umeda mi-a tulburat privirea. Lacrimile au dizolvat griul si au umplut asfaltul de acuarela. Culoarea a pus stapanire pe gri. Am inceput sa ma tavalesc de nebuna prin campul de culori si m-am patat ca un curcubeu. Radiam culoare. Si dor. De culoarea ta.
In zare te-am zarit reintorcandu-te uimit. Am fugit catre tine si te-am strans in brate. Mii de scantei colorate. M-am retras speriata si mi-am cerut scuze. Te patasem de miile de culori. Mi-ai spus ca nu are importanta si mi-ai propus sa combinam culorile de pe noi pana vom obtine culoarea alba de matase. De sub care au rasarit toate petele.