sâmbătă, 23 ianuarie 2010
Like Saint Valentine (surpriza dupa surpriza, clip dupa clip, marca HIM..sau Matt Squire)
click
Surpriza dupa surpriza, probabil cel mai frumos cadou din aceasta perioada. Nu m-am mai simtit in felul asta de foarte mult timp, am asteptat momentele astea 2 ani de zile (cred totusi ca mai mult- Venus Doom a aparut in toamna 2007) si nu ma asteptam sa fie asa superb. Probabil cel mai tare "come back" al trupei si cea mai frapanta revenire pe care o formatie o poate avea (si multiple schimbari in bine). Mi-a fost dat sa vad la interval de o saptamana-doua, 2 videoclipuri a 2 melodii de pe viitorul album pe care il astept cu sufletul la gura ("Screamworks-love in theory and practice", care habar nu am cand va aparea la noi in "Românica", in US va aparea pe 9 feb-cel mai devreme, si, pana una alta n-o sa mai rezist si o sa-l downloadez de undeva, scopul scuza mijloacele). Parerile sunt impartite, eu sunt pe deplin multumita de ceea ce vad si aud, sunt extrem de incantata si fericita, mi-era teribil de dor de ei, mi-era prea dor sa-i aud din nou, sa-i vad, sa-i simt iar si presimt ca Screamworks va fi un album extraordinar. Pentru un fan nu exista termenii de comparatie "mai bun", "mai rau", mi-e greu sa il compar cu precedentele pentru ca e unic si e diferit: mult mai energic, mult mai pozitiv (ceea ce ma bucura tare, ma bucur sa-l vad si pe Ville intr-o stare buna, mai sanatos, mai optimist, mai scump ca oricand, mai matur, dar acelasi om deosebit), si..culmea ca niciodata nu mi-am imaginat ca voi putea dansa pe vreo melodie HIM, iata ca melodiile de pe noul album m-au lasat masca (Like Saint Valentine de exemplu are ceva drum & base la inceput parca), ceea ce e foarte haios.Ce daca e mai comercial? Important e sa nu fie "doar comercial", dar eu una nu cred ca se va ajunge la asta, nu va faceti griji! Prostitutia e pentru altii. Se pare ca Ville s-a exprimat din nou simplu, profund si real: e un fel de combinatie intre Guns And Roses si Depeche Mode- la asta nu m-am gandit, cred ca e mai mult de atat.
Pana una alta, Like Saint Valentine...cel mai frumos cadou pe care un fan il poate primi de Sf Valentin, o adevarata surpriza..apoi..videoclip dupa videoclip (intai Heartkiller apoi Like St Valentine...), pot spune doar ca sunt surprinsa in mod placut si..felicitarile mele baietilor si mai ales lui Matt Squire-se vede unde e mana de profesionisti!
Voi reveni in curand, cred-sper cu postari mai putin "exclusiviste" daca le pot numi asa, adica pe interesul echivalent al tuturor insa momentan sunt extaziata de asteptarea incarcata cu surprize.
Pana una alta, vizionare placuta!
Cat despre ce scrie pe urmatorul site...ma gasiti la concert (HIM din nou in Romania in vara asta se pare), incerc sa ma pregatesc sufleteste de pe acum sa nu lesin pe acolo, de la Artmania 2006, cand au venit prima data in Romania am avut cele mai frumoase amintiri, chiar daca inghetasem de frig si Ville era un pic shpritzuit, anul asta va fi si mai bine.
http://www.metalhead.ro/stiri/HIM_si_Heaven_And_Hell_inclusi_in_circuitul_Sonisphere_2010-aid-76428-l-1
marți, 19 ianuarie 2010
Intotdeauna cresc flori deasupra
Imbraca durerea in cele mai frumoase straie, ascunde-o sub un alb pur, ca nimeni sa nu stie ca a existat candva suferinta, sterge totul si priveste-o cu dragoste. Nu regreta nimic. Bucura-te pentru ce a fost, pentru ca a trecut prin viata ta, pentru ca te-a marcat, pentru ca te-a facut sa iubesti. Iubeste ce te-a durut, pentru ca daca nu te doare nu traiesti, pentru ca te-a facut sa devii ce esti, cine esti, pentru ca trecutul a creat prezentul si ti-a influentat inconstient viitorul, pentru ca-ti va hrani pe veci sufletul cu amintiri, pentru ca te-a facut sa descoperi ceva de care aveai nevoie si ce-ti va fi de un etern folos. Arde regretele si ineaca-le intr-o ultima sarutare, o ultima privire in trecut. Ascunde totul intr-o amintire, ce curand va deveni doar un flashback, ceva ce a fost, nu mai e, doar traieste ca o imagine fugara, incetosata in inima ta. Inchide ochii si capacul ce desparte prezentul de trecut. Bate ultimele cuie, sopteste-ti ultimele vorbe, lasa ultimele regrete, dezamagiri sa te loveasca in piept odata cu loviturile de ciocan, sa-ti opreasca respiratia, sa fie ca niste junghiuri in inima. Lasa lacrimile sa curga si adu-ti aminte de clipele frumoase. Fara ele nu ar fi existat durerea, fara durere nu te-ai mai fi putut bucura de ele, nu ti-ar mai fi ramas in sange. Iarta, iarta sincer si nu mai spune nimic, nu mai are rost, nu te va mai asculta nimeni. Doar priveste cum timpul acopera incet incet sicriul amintirilor tale, al fericirii si al durerii, al iertarii si impacarii...cu sine, cu prezentul, cu trecutul, cu viitorul. Priveste-l pana se face nevazut. Lasa-l sa se acopere de timp, de amintiri, de ani si asteapta sa creasca primele flori nascute din trecutul ce te-a marcat. Intotdeauna cresc flori deasupra. Pana si buruienile au flori. Bucura-te de florile din sufletul tau. Cu timpul va veni si uitarea..uitarea durerii. Flacara inca va mai arde...doar daca ai putut ierta...acea parte din tine, din trecutul tau.
duminică, 17 ianuarie 2010
HIM-Heartkiller
Am asteptat 2 ani momentul asta! E un sentiment unic, sunt un fan fericit si astept noul album Screamworks-love in theory and practice :D apoi sa mai vina inca o data in Romania!
Ii iubesc si il iubesc:).
Ii iubesc si il iubesc:).
joi, 14 ianuarie 2010
Time out!
Stare de nestare, cearta, stress, telefoane care suna, alarma-cocos, cateva ore dormite pe noapte (asa-i ca cea mai grea despartire e cea matinala? imi vine sa vreau sa cred ca astazi se da ceasul cu o ora in urma, zi de zi, sa mai visez inca o ora, sa stau in puf, pe perna moale si pufoasa, cu miros de....nu zic, ca fac reclama),ma dau jos din pat-frig, anxietate, cafea de nevoie, dus rapid din care iesi dardaind, tzoale puse pe tine in graba, stau ca pe gard, deschizi usa, iesi cu dreptul, o incui, in lift-miros de caine (toti vecinii mei au caine, am un vecin la 4 care in 2 camere pe langa mambrii familiei tine 3 caini-un golden retreiver, un buldog cred si un chihuahua, pe al' mai pitic imi vine sa-l jumulesc mereu, pacat ca nu sta, e hiperactiv. Stiai ca chihuahua intra in topul celor mai agresivi caini?), lume apatica pe strazi, monotonie, plictis, oameni nervosi, bulversati, scumpiri in lant, taxe pe papa cu multe E-uri, nemultumire, trancaneala fara noima, discutii purtate doar ca sa nu ne tiuie urechile a cavou, vorbe cu subinteles...din ala crunt. Iti vine sa zbieri, sa pleci, trantind usa, evident. Teatral, asa. Asta da, mediu propice pentru yoga. Sub ochii unor guru incruntati care spurca din priviri. Agitatie termica. Metrou, deruta, care incotro, traiectorii intersectate, intra unii in altii, pardon, pardon...imbulzeala pe scara rulanta de la Universitate...se sta la coada pentru asta, nu comenteaza nimeni daca te bagi in fata. De-asta are romanu' curu' mare. Toata lumea pare sa aiba frigiderul plin de carnati (la figurat), un continuu razboi psiho-social.
Vreau un ceai de tei, numai gandul la primavara si la mirosul florilor de tei, amintirea culesului lor de cand eram mica cu mama, ma relaxeaza...si...visez...la vacanta, mare, zile lungi, trezirea la 12...dimineti senine de vara pe langa un lac...Parfum de relaxare...I need my time out.
Vreau un ceai de tei, numai gandul la primavara si la mirosul florilor de tei, amintirea culesului lor de cand eram mica cu mama, ma relaxeaza...si...visez...la vacanta, mare, zile lungi, trezirea la 12...dimineti senine de vara pe langa un lac...Parfum de relaxare...I need my time out.
sâmbătă, 9 ianuarie 2010
Automat defect. Frigiditate sentimentala.
Un paragraf foarte frumos care m-a pus pe ganduri...
„E o masină care azvârle din ea ziare, milioane și miliarde de ziare în fiecare zi, iar prima pagina e ințesată de catastrofe, scandaluri, crime, explozii, ciocniri dar masina nu simte nimic. Dacă nu vine cineva să întoarcă butonul, n-o să știe niciodată ce inseamnă să mori. Nu poți muri când propriul trup ți-a fost furat. Poți să dai de-o târfa și să muncești la ea, ca un țap în călduri, o veșnicie. Poți să te îngropi în tranșee și să fii sfârtecat în bucăți de explozie. Nimic n-o să creeze acea scânteie de pasiune fără intervenția omului. Cineva trebuie sa pună mâna pe mașină și s-o lase să se desfaca bucăți, daca vrea sa-i poată monta piesele la loc. Și cineva trebuie să faca asta fără să spere în vreo răsplată, fără să-i pese de cei cinsprezece franci; cineva al cărui piept este atât de plapând încât o medalie l-ar cocoșa. Și cineva trebuie să hraneasca o târfă flămândă fără să se teamă că o să i se ceară acest lucru din nou. Altfel, spectacolul va continua la infinit. Nu exista ieșire din acest cerc vicios. ” (Henry Miller-„Tropicul cancerului”).
Despre banal, despre viata cotidiana care se scurge tot mai repede, despre lipsa spectaculosului, despre spectaculosul pe care de fapt noi il alungam, despre viata care trece „la fel”, despre viata care ne schimba, despre lumea care tinde spre autodistrugere prin supermateralizarea ei si ingroparea spiritualului...despre faptul ca ajungem sa traim mecanic, capatam automatisme, nu ne mai putem opri din acele automatisme, functionam dupa un anumit soft si uitam sa mai simtim ceva, despre momentul in care ajungem la starea de „frigiditate sentimentala” (am numit-o eu)... E nevoie sa nu uitam ca suntem de fapt OAMENI, sa desfacem suruburile, sa stergem piesele de praf din sufletul nostru si sa incepem din nou sa simtim, sa simtim acel ceva care ne face OAMENI, nu putem trai doar din satisfacerea nevoilor si atat, avem o inima si ea nu are doar functia ei anatomica, fiziologica, trebuie sa simtim mai mult, metaforic spus cu ea. Fara asta nu traim ci doar functionam ca acea masina de ziare care nu simte nimic, care la un moment dat va ramane fara baterie, se va strica sau pur si simplu se va stinge de la buton si va fi inlocuita cu alta si nimeni nu-si va mai aminti de ea, nimic nu va lega pe nimeni spiritual de ea. Nu putem fi ca un automat plin cu sucuri, chipsuri, chestii bune de papa (pe care mai nou guvernu’ vrea sa puna taxa de viciu in caz ca nu ati aflat) care nu va da nimic decat in schimbul unor bancnote sau monede (pe care uneori le inghite fara sa ne dea nimic). Produsele din automat pot fi materiale sau pot fi sentimente pe care ar trebui sa le impartasim fara exclusiva pretentie de a primi inapoi ceva sau fix suma trecuta in automat sub produs, altfel nu dam nimic. Uneori in viata chiar uitam sa traim si ne pierdem in softul creat chiar de noi, doar imbatranim, ne uratim, saracim...ne scurgem. END. ALT F4. Cosciug.
Mie personal mi se pare genial Miller si unic in acelasi timp chiar daca a tot fost copiat, de Houellebecq de exemplu-parere personala, cum imbina nararea vietii banale, autobiografia, detaliile perverse ale aventurilor sale, chiar si chestiuni dure ale vietii cotidiene toate cu un simt al umorului aparte, uneori sarcasm, cu diverse filosofii care te pun pe ganduri si-ti lasa momente in care iti vine sa inchizi cartea, sa te opresti si sa reflectezi putin apoi s-o deschizi si sa continui, sa n-o mai poti lasa din mana, sa te faca sa zambesti in final. Merita citit!
„E o masină care azvârle din ea ziare, milioane și miliarde de ziare în fiecare zi, iar prima pagina e ințesată de catastrofe, scandaluri, crime, explozii, ciocniri dar masina nu simte nimic. Dacă nu vine cineva să întoarcă butonul, n-o să știe niciodată ce inseamnă să mori. Nu poți muri când propriul trup ți-a fost furat. Poți să dai de-o târfa și să muncești la ea, ca un țap în călduri, o veșnicie. Poți să te îngropi în tranșee și să fii sfârtecat în bucăți de explozie. Nimic n-o să creeze acea scânteie de pasiune fără intervenția omului. Cineva trebuie sa pună mâna pe mașină și s-o lase să se desfaca bucăți, daca vrea sa-i poată monta piesele la loc. Și cineva trebuie să faca asta fără să spere în vreo răsplată, fără să-i pese de cei cinsprezece franci; cineva al cărui piept este atât de plapând încât o medalie l-ar cocoșa. Și cineva trebuie să hraneasca o târfă flămândă fără să se teamă că o să i se ceară acest lucru din nou. Altfel, spectacolul va continua la infinit. Nu exista ieșire din acest cerc vicios. ” (Henry Miller-„Tropicul cancerului”).
Despre banal, despre viata cotidiana care se scurge tot mai repede, despre lipsa spectaculosului, despre spectaculosul pe care de fapt noi il alungam, despre viata care trece „la fel”, despre viata care ne schimba, despre lumea care tinde spre autodistrugere prin supermateralizarea ei si ingroparea spiritualului...despre faptul ca ajungem sa traim mecanic, capatam automatisme, nu ne mai putem opri din acele automatisme, functionam dupa un anumit soft si uitam sa mai simtim ceva, despre momentul in care ajungem la starea de „frigiditate sentimentala” (am numit-o eu)... E nevoie sa nu uitam ca suntem de fapt OAMENI, sa desfacem suruburile, sa stergem piesele de praf din sufletul nostru si sa incepem din nou sa simtim, sa simtim acel ceva care ne face OAMENI, nu putem trai doar din satisfacerea nevoilor si atat, avem o inima si ea nu are doar functia ei anatomica, fiziologica, trebuie sa simtim mai mult, metaforic spus cu ea. Fara asta nu traim ci doar functionam ca acea masina de ziare care nu simte nimic, care la un moment dat va ramane fara baterie, se va strica sau pur si simplu se va stinge de la buton si va fi inlocuita cu alta si nimeni nu-si va mai aminti de ea, nimic nu va lega pe nimeni spiritual de ea. Nu putem fi ca un automat plin cu sucuri, chipsuri, chestii bune de papa (pe care mai nou guvernu’ vrea sa puna taxa de viciu in caz ca nu ati aflat) care nu va da nimic decat in schimbul unor bancnote sau monede (pe care uneori le inghite fara sa ne dea nimic). Produsele din automat pot fi materiale sau pot fi sentimente pe care ar trebui sa le impartasim fara exclusiva pretentie de a primi inapoi ceva sau fix suma trecuta in automat sub produs, altfel nu dam nimic. Uneori in viata chiar uitam sa traim si ne pierdem in softul creat chiar de noi, doar imbatranim, ne uratim, saracim...ne scurgem. END. ALT F4. Cosciug.
Mie personal mi se pare genial Miller si unic in acelasi timp chiar daca a tot fost copiat, de Houellebecq de exemplu-parere personala, cum imbina nararea vietii banale, autobiografia, detaliile perverse ale aventurilor sale, chiar si chestiuni dure ale vietii cotidiene toate cu un simt al umorului aparte, uneori sarcasm, cu diverse filosofii care te pun pe ganduri si-ti lasa momente in care iti vine sa inchizi cartea, sa te opresti si sa reflectezi putin apoi s-o deschizi si sa continui, sa n-o mai poti lasa din mana, sa te faca sa zambesti in final. Merita citit!
marți, 5 ianuarie 2010
Visul dintr-un ciob de gheata
Masina. Cativa insi. Gonim nebuneste pe inserat spre o destinatie nestiuta. Drum de tara. Fulguie usor. Avem in noi o stare de euforie dementa. Peisajele alearga cu repeziciune in fata ochilor nostrii. Omat. Munti. Frig. Ger. Case batranesti la ale caror geamuri se vad lumini galbene, de becuri slabe. Brazi din care fulgii de zapada zboara suflati de crivat. Cer purpuriu, violet, indigo...Geamuri aburite, aburinde. Stergatoare de parbriz energice, se alearga unul pe altul sub ochii nostrii. Gasti de fulgi de nea imbranciti de ele pe parbriz, loviti la pamant, unii peste altii, claie peste gramada. Flori de gheata, ca niste oglinzi incetosate, cu vene groase, proeminente si riduri adanci, o natura facuta ghem, stransa, paralizata de frig. Totul pare casant, totul pare sa crape, sa se sparga. Urlet de vant acoperit de rasetele noastre. Hainele ne miros a frig, a iarna. Caldura a miros de motor incins. Sange fierbinte, clocotitor, abur. ABBA- “The day before you came” pe fundal. Visare, hibernare psihica, cautare a unor puncte din timp peste care s-a format polei, sentimente dardaind tinute in viata de cativa stropi de sange incarcat cu amintiri, puse la iernat cu sarea din lacrimi. Caldura. Imagini. Imagini patrunzand unele intr-altele. Ameteala. Fierbinte. Amorteala. Paralizare a ideilor. Calm. Visare. Motaiala in miscare, peste hopuri, prin coclauri, peste hartoape. La noi e cald, asa de cald, atat de bine... Atemporalitate. Amorteala, Acelasi ABBA cu efect tripant pe fundal. Melodie dupa melodie, voci ce scad ca volum...Le-as spune sa taca dar nu pot, mi-e lene. Hibernez. Alunec! Alunec tot mai mult catre un vis, in acest barlog mobil, pe diesel.
Atingere rece...pe gat, pe spate. Lasa gluma! Vreau o patura. Intind mana. Nimic. Deschid ochii. Noapte. Intunderic. Singura in masina. Un scurt moment de furie blocat de frig si teama. Unde-s? Unde-mi-s? Am timp mai tarziu de asta. Momentan nu ma pot simti. Nu ma pot misca. Parca as avea o pojghita de gheata pe corp. Unde au plecat? As vrea sa ma pot uita pe geam dar nu vad nimic de aceste flori, pare sa nu se fi oprit ninsoarea, viscolul. Dau cu mana pe geam. Suntem inzapeziti. Poate as fi de folos, tre’ sa fie prin preajma. Dar mi-e prea, prea frig. Mi-a amortit totul. Ustura. Doare. Vinetiu, dureros de vinetiu. Tremur. Nu ma pot opri. Fiecare muschi se zbate impotriva frigului, lupta pentru a ma apara. In clipe de genul asta constientizezi existenta unor muschi pe care nu-i foloseai pana atunci, care mai, mai ca se atrofiasera. Astea da conditii sa inveti anatomie! Sangele pare sa-mi fi inghetat si el. Simt cheaguri inghetate prin vene, simt ace de gheata in fiecare por al pielii, mi-au inghetat picioarele, nasul, mainile. Daca ai pune limba pe mine s-ar lipi. Craiasa Zapezii cu un regizor nou, scenariu de film de ora 2 dimineata. Daca as incepe acum sa strig si sa vars naduful clocotitor din mine in cuvinte as ingheta de tot sau m-as mai incalzi? „Fie-v-ar excursia de ras si ideile crete!” Te-as plati cu juma’de leafa numai sa-ti tunezi masina cu blana de urs polar. Sunt sigura ca laponii ar fi mandri de ideea ta atat de creata... Ah, stai ca era ideea mea! Un fost prieten avea o vorba in zilele geroase de iarna, zicea (scriu aici transcrierea fonetica: < Eta tocina > insemnand „A venit primavara” in rusa)...Vreau acasa, vreau in igluu-ul meu de 9 etaje, cu portar la intrare, din beton si cu termopane. Unde o-ti fi si de ce naiba e motorul oprit? Sunt la o invartitura de cheie distanta de a ma reface termic. Ce s-a intamplat cat am atipit? Zau ca nu-mi pot imagina. Frigul mi-a creat pana de sinapse. Am ramas de-a dreptul inzapezita. Vreau sa plang.
Ma uit de cheie. Gasesc un bilet, cu un nume de tip (nu-mi spune nimic momentan) si un numar de telefon. Am post-it-ul in mana, il tin intre degetele rosii-vinetii pe care nu le mai simt, degerate, dureroase si ma uit perplexa la numarul de telefon. Sunt si mai in ceata.
Se aude de undeva „The day before you came”. Super. De unde? Striga cineva. Tot mai tare, tot mai aproape de mine.
Oh nu, e ce cred eu? Genele parca mi-au inghetat si ele, s-au lipit grav, probabil am plans si mi-au inghetat dupa. Ma chinui sa deschid ochii. Pat, plapuma, caldura, alarma de la telefon. Nuuuu. Suntem in cursul saptamanii, sunt acasa, nu m-a mancat lupu’si am si un curs matinal. Nu stiu care varianta era mai placuta. Ma uit iar la telefon. 6 Ianuarie. Maine e ziua mea..de fapt..si azi este! Azi e Gerul Bobotezei, tocmai a fost noaptea in care crapa pietrele de frig...ah, si noaptea in care trebuia sa-mi visez ursitul. Ah. Incep sa tremur. Iar. Vreau sa-mi aduc aminte numarul de telefon de pe post-it-ul din masina, macar sa verific daca il am in agenda, daca il cunosc, sau pur si simplu sa sun si sa-i spun un „La multi ani” intarziat dar zau ca nu-mi amintesc numarul de telefon si nici numele tipului. E studiata treaba, ca mai mult de 50% din vise le uitam in primele 2-5 minute dupa ce ne trezim. Poate visez mai multe la anu’.
P.S. (sau un fel de moartea pasiunii):
Depinde de fiecare daca va crede sau nu ce am relatat aici. Visele sunt singura chestie care nu se poate verifica, pot sa fi visat treaba asta sau nu, poate am inventat povestea de amorul artei.
Sa crezi sau nu un tip cand iti spune ca in ultimele nopti te-a visat? Eu zic ca in majoritatea cazurilor e vrajala ieftina desi nu pot avea nicio dovada in acest sens, doar intuitia feminina. Si, la o adica, ca am visat asta sau ca am inventat, daca am uitat sau tin minte numele si numarul tipului asta nu stiu cat va priveste, doar n-o sa dau acu’ pe post numele lui si nu voi face reclama la reteaua din care face parte (ca tot se poarta la tv reclame cu indragostiti la telefonia mobila) pentru ca anul asta zic eu ca nu ma marit.
Timpurile evolueaza, bunica dupa ce punea busuioc sub perna visa ca vine „bunicu” la poarta cu o gaina cadou, noi, tineretul ne vom impacienta ca am visat ca Gigel ne-a dat add pe hi5. Legenda, mitul, obiceiul (habar n-am cum sa-i zic) ramane aceeasi!
Acum lasa-ma, tre’ sa dau un telefon!
Atingere rece...pe gat, pe spate. Lasa gluma! Vreau o patura. Intind mana. Nimic. Deschid ochii. Noapte. Intunderic. Singura in masina. Un scurt moment de furie blocat de frig si teama. Unde-s? Unde-mi-s? Am timp mai tarziu de asta. Momentan nu ma pot simti. Nu ma pot misca. Parca as avea o pojghita de gheata pe corp. Unde au plecat? As vrea sa ma pot uita pe geam dar nu vad nimic de aceste flori, pare sa nu se fi oprit ninsoarea, viscolul. Dau cu mana pe geam. Suntem inzapeziti. Poate as fi de folos, tre’ sa fie prin preajma. Dar mi-e prea, prea frig. Mi-a amortit totul. Ustura. Doare. Vinetiu, dureros de vinetiu. Tremur. Nu ma pot opri. Fiecare muschi se zbate impotriva frigului, lupta pentru a ma apara. In clipe de genul asta constientizezi existenta unor muschi pe care nu-i foloseai pana atunci, care mai, mai ca se atrofiasera. Astea da conditii sa inveti anatomie! Sangele pare sa-mi fi inghetat si el. Simt cheaguri inghetate prin vene, simt ace de gheata in fiecare por al pielii, mi-au inghetat picioarele, nasul, mainile. Daca ai pune limba pe mine s-ar lipi. Craiasa Zapezii cu un regizor nou, scenariu de film de ora 2 dimineata. Daca as incepe acum sa strig si sa vars naduful clocotitor din mine in cuvinte as ingheta de tot sau m-as mai incalzi? „Fie-v-ar excursia de ras si ideile crete!” Te-as plati cu juma’de leafa numai sa-ti tunezi masina cu blana de urs polar. Sunt sigura ca laponii ar fi mandri de ideea ta atat de creata... Ah, stai ca era ideea mea! Un fost prieten avea o vorba in zilele geroase de iarna, zicea (scriu aici transcrierea fonetica: < Eta tocina > insemnand „A venit primavara” in rusa)...Vreau acasa, vreau in igluu-ul meu de 9 etaje, cu portar la intrare, din beton si cu termopane. Unde o-ti fi si de ce naiba e motorul oprit? Sunt la o invartitura de cheie distanta de a ma reface termic. Ce s-a intamplat cat am atipit? Zau ca nu-mi pot imagina. Frigul mi-a creat pana de sinapse. Am ramas de-a dreptul inzapezita. Vreau sa plang.
Ma uit de cheie. Gasesc un bilet, cu un nume de tip (nu-mi spune nimic momentan) si un numar de telefon. Am post-it-ul in mana, il tin intre degetele rosii-vinetii pe care nu le mai simt, degerate, dureroase si ma uit perplexa la numarul de telefon. Sunt si mai in ceata.
Se aude de undeva „The day before you came”. Super. De unde? Striga cineva. Tot mai tare, tot mai aproape de mine.
Oh nu, e ce cred eu? Genele parca mi-au inghetat si ele, s-au lipit grav, probabil am plans si mi-au inghetat dupa. Ma chinui sa deschid ochii. Pat, plapuma, caldura, alarma de la telefon. Nuuuu. Suntem in cursul saptamanii, sunt acasa, nu m-a mancat lupu’si am si un curs matinal. Nu stiu care varianta era mai placuta. Ma uit iar la telefon. 6 Ianuarie. Maine e ziua mea..de fapt..si azi este! Azi e Gerul Bobotezei, tocmai a fost noaptea in care crapa pietrele de frig...ah, si noaptea in care trebuia sa-mi visez ursitul. Ah. Incep sa tremur. Iar. Vreau sa-mi aduc aminte numarul de telefon de pe post-it-ul din masina, macar sa verific daca il am in agenda, daca il cunosc, sau pur si simplu sa sun si sa-i spun un „La multi ani” intarziat dar zau ca nu-mi amintesc numarul de telefon si nici numele tipului. E studiata treaba, ca mai mult de 50% din vise le uitam in primele 2-5 minute dupa ce ne trezim. Poate visez mai multe la anu’.
P.S. (sau un fel de moartea pasiunii):
Depinde de fiecare daca va crede sau nu ce am relatat aici. Visele sunt singura chestie care nu se poate verifica, pot sa fi visat treaba asta sau nu, poate am inventat povestea de amorul artei.
Sa crezi sau nu un tip cand iti spune ca in ultimele nopti te-a visat? Eu zic ca in majoritatea cazurilor e vrajala ieftina desi nu pot avea nicio dovada in acest sens, doar intuitia feminina. Si, la o adica, ca am visat asta sau ca am inventat, daca am uitat sau tin minte numele si numarul tipului asta nu stiu cat va priveste, doar n-o sa dau acu’ pe post numele lui si nu voi face reclama la reteaua din care face parte (ca tot se poarta la tv reclame cu indragostiti la telefonia mobila) pentru ca anul asta zic eu ca nu ma marit.
Timpurile evolueaza, bunica dupa ce punea busuioc sub perna visa ca vine „bunicu” la poarta cu o gaina cadou, noi, tineretul ne vom impacienta ca am visat ca Gigel ne-a dat add pe hi5. Legenda, mitul, obiceiul (habar n-am cum sa-i zic) ramane aceeasi!
Acum lasa-ma, tre’ sa dau un telefon!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)