Miroase a amintiri...

Eu- umflata si cu nadragii trasi pana in gat. Mama, tata, nasa, mamaie, tataie prin preajma mandri. Frati-miu la gradinita, drept, aproximativ soim al patriei in chiloti, evident tot pana in gat trasi, sa nu cumva sa raceasca copilu’ la rinichi sa aibe mictiuni dese. Mai ales noaptea! Alt décor…Ochelari lacrima..anii ‘70…unchii mei..tineri, se distrau cum puteau, au gurile pana la urechi. Mama blanda, dulce, cu un zambet de copila printre ei. Frumoasa. Cochetica. Clipsuri in urechi in forma de floare. Mari. Bucle jucause… Toti haiosi. Toti puri. Aceleasi fetze, aceleasi prietenii, aceleasi zambete si priviri… doar ca …mai intinerite si in nuante de alb si negru…ma rog..gri-proaspete, stranse, emanand o energie aparte..neatinse de timp…Ehe, cum tre sa fi fost si ei in tinerete!!! Frati-miu..liceu..prima gagica mai serioasa. Imi amintesc perfect. Ii urmaream candva ca o sora draga cu 10 ani juma’ mai mica, pe gaura cheii sau cu colegele de scoala sau Andrei-vecinul de vis-a vis din Baneasa inarmati cu pistoale,ce sa mai, detectivi adevarati. Zambete, Madgearu, Andreea Raicu..whateveeeeeeeer!!!, Predeal, gasca, bro’ si cuplurile prietene de le terorizam oricand aveam ocazia, CFR, nostalgii, bairame.
Pozele canta Cassablanca si Macarena. Si-ar fi dorit poate sa se afle si pe la concertul MJ. Pana una alta rasuna a S.N.A.P.
Targu Mures…Mama…langa catedrala, tinerete, unchiu caterincos pe langa ea, intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului…mamaie si tataie tineri, undeva la mare. Probabil Romania. Tata n-a apucat sa ajunga in Grecia din pacate, tara bunicului. Plinut, la fel de familist cum il voi sti mereu ranjeste strengareste intre ai mei bunici. Poze mici, de buletin…Tata…mustata cu care l-a cunoscut mama, pe care si-a ras-o abia la 50 de ani, o parte din el…Poze de buletin din tinerete…Tata…Breton. Deh..The Beatles. Chill…Deep Purple, Elvis Presley, Pink Floyd, Jimmy Hendrix, minunatii care ne rasunau din apartament. Azur…trec tiganii…roata vietii…bairame, hore…eu-rasfat prin preajma. Bunica…tanara..anii ’30…stil, cochetarie, imagini desprinse din filmele din vremea aia, zambet larg, picior peste picior, Cazinoul din Constanta in plan secund, buze rosii, par scurt dar cu volum…Primele poze din cartierul Marasesti..Bd Unirii…santier…blocul cu Connex (actualmente Romania Libera, pe atunci nema’ Connex-bloc proaspat dat in folosinta…vremuri in care doar boasele cele mai grele aveau mobil-suna fixu’ in draci cand era frati-miu in sesiune!!!), canale fara capac, namol, santier, guri de canal inaaaalte, macarale (macarale si punct, suntem in ’95), blocul meu (care rade in soare cu toate ca nu e argintiu), noroi, santier,cartier nou, urbanism postceausist, super, familie mare, duplex, terase mari, nopti scurte, nasa, rubedenii, seminte, bere, hohote de ras, glume picante. Poze de la un revelion- daca nu ma insel anul in care s-a infiintat PRO TV-ul?!?!?!-eu cu mama in bucatarie, lipsa gaz, lipsa aragaz, lipsa perdele, proaspat mutati. Resou. Fata de masa cu flori. Sticla de samapanie. Nu dau nume ca fac reclama. Sufragerie, biblioteca ticsita de carti (am aruncat o groaza cand m-am mutat, contemporanii lu’ mama si tata tre’ sa fi auzit de Gheba-vai de mineeeeeeeeee!...ce culegeri de mate…asa ca am pastrat doar beletristica), brad ofilit, eu mimand (e punctul meu forte) extaz, uimire, veselie, gropitzaaaaaaa…pe fundal cineva zace in pat, doarme…un 1 ianuarie…noapte…31 dec-1 ian…tata in sufragerie cu o bere, mama doarme pe canapea, pe fundal-scara. Gradinita….Scoala nr 7…Mos Craciun dubios cu fata de plastic- laitmotiv. Scoala nr 81. Colegiul National Gheorghe Lazar. Cismigiu& co. UAUIM in progress.. Rubedenii in tinerete, energie, o chestie pozitiva…Serbare de sfarsit de an-coronita…bis bis……Tabere printre necunoscuti…Adolescenta..eu..iubire adolescentina- eu, el si un bumerang in fata Castelului Peles -bumerang care a ramas la mine chiar si dupa despartire..Relatia noastra. Bumerangul nostru. Tata pus pe sotii. Vroia pistol, eu si “puiu” radeam, mama la volanul Daciei break de pe atunci, gri, de scartaia si gemea de la 120km/h in sus...luand virajele mimand nebunie “nieeeeeeeeeeeeew" (sunetul scos de masinile de Formula 1)….Nostalgie… Bran, ploaie, mici…prima data in Vama (cu ai mei si el...., ultima data la mare cu tata, ajunsi acolo la insistentele lui). Sarut in ureche, pe langa ureche, saltea pe valuri, el in larg, eu tipand de nebuna la mal. Tipat vazandu-l indepartandu-se. Amuteala. Soc! Pretenul in larg si omul de Neanderthal transpus in zilele noastre, varul paros din familia Adams iesind incet din apa pe langa mine, aparut din neant. Nud, roacker, adica par luuuung (pana aici totul fain). Neras nici pe fata, nici colo, nici dincolo. Eu privind de pe tarm... "O clipa ma lasi singura pe mal si ete ce mi-e dat sa vad". Nu, pe tipu' asta nu mi-am permis sa-l pozez dar a fost penal, in toate circumstantele, in tot contrastul dintre el si pretena lui-foarte finuta. Reclama la “Castravetz muratz” a lu tanti de ne-a cazat, papusile Bibi din camera (papusa de-aia cu capu mare, disproportionat chiar, doar capu’ mobil, par cretz, produsa de “Aradeanca” noastra, eu i-am botezat toata specia "Bibi", ca asa o chema pe a mea), noaptea in care nu am suportat sa ne atingem de arsuri solare ce aveam…Familie… O stare aparte cand revad locurile respective, dupa ani, cand revad poze, cand revad amintiri. Parca vii.
Nunta lu’ frati-miu…eu-dom’shoara de onoare…Hanu' lu Manuc. Crama.
Nepotei, copiii lu’ frati-miu…Evolutie…Fiinte noi, de-un sange cu tine care se strecoara usor si-ti ocupa un loc aparte in inima.
Poze…amestecate, an de an, clipa de clipa, amintire de amintire. Nu exista ordine in album, ordinea este in sufletul meu. Totul pare sa se repete si totusi e atat de diferit..Sentimentele capata alte parfumuri si gusturi de la o generatie la alta. Fecare epoca, fiecare etate are aerul ei… O simpla poza trezeste numeroase amintiri si nostalgii in sufletul nostru. “Daca pozele ar vorbi…” Nu! Pozele vorbesc! Sunt clipe imortalizate din viata noastra, sunt parti din noi materializate pe film. Fiecare poza are o poveste, fiecare an are o poveste, fiecare clipa are povestea ei, fiecare zambet si fiecare lacrima..la fel. Povestea ar putea continua la nesfarsit dar din insuficienta de cuvinte si GB de .doc si cu constientizarea riscului de a va plictisi voi pastra amintirile la un loc de cinste pretios unde nu exista limita de spatiu cand vine vorba de amintiri dulci si le voi depana atunci cand imi va fi dor de mirosul lor.

Three little words and a question "why?"

Te trezesti punand sau punandu-ti intrebarea “de ce?”. De ce ?
Odata cu aparitia omului a luat nastere si intrebarea mai sus mentionata. De ce ? Pentru ca omul nu s-a multumit sa vada ceea ce i-a fost dat, ci s-a chinuit sa caute explicatii, nefiindu-i de ajuns doar sa vada, sa simta si mai ales doar sa creada. Sa iubeasca frumosul misterului si sa nu cerceteze. A simtit nevoia, cuprins de curiozitatea care l-a lasat pe elefantelul curios cu ditamai trompa (daca va mai amititi povestea) sa caute raspuns, sa caute explicatii, sa striveasca corola de minuni, sa rupa magia, sa n-o mai poata simti, sa nu se mai poata bucura de ea si sa cada in abisul absurdului existential creat chiar de sine. Odata cu caderea, odata cu iluzia cunoasterii, intrebarea “de ce?” nu dispare, poate chiar se amplifica. De ce facem lucruri fara a judeca ? De ce ne dam seama prea tarziu de lucrul acesta ? De ce se nasc regrete ? De ce doare ? De ce nu mai putem da timpul inapoi ? De ce apreciem ceva sau pe cineva la adevarata valoare abia dupa ce-l pierdem ? De ce gresim atat de usor si ne e atat de greu sa ne cerem ierare, sa iertam, sa ne iertam pe noi insine ? De ce ne ia atat de putin timp sa zicem o vorba rea, sa ranim si atat de mult sa recastigam increderea, sa vindecam ranile ? De ce cand credem ca stim totul nu stim de fapt mai nimic ? De ce uneori viata ia o intorsatura opusa celei asteptate ? De ce ajungem sa ni se intample si noua ceea ce candva am facut noi insine sa li se intample altora ? De ce ni se intampla anumite lucruri poate neplacute despre care descoperim cu timpul ca au fost benefice pentru noi ? De ce anumite persoane si situatii ne sunt aduse in cale cand avem nevoie mai mult de ele ? De ce traim robotic uneori ? De ce vedem doar chestiile de suprafata ? De ce vedem doar ce ne supara, doar ce e rau si uitam sa avem ochi pentru lucrurile frumoase ? De ce ne pierdem in detalii meschine ? De ce bucuriile noastre dureaza asa de putin (raspunsul e undeva in intrebarea anterioara) ? De ce uneori facem rau fara sa vrem, in incercarea de a face un bine ? De ce ne macina uneori trecutul ? De ce nu putem face lucruri atat de simple cum ar fi sa iertam, sa inchidem ochii, sa zambim si putem rezolva « probleme » mult mai grele si « importante » ? De ce dragostea nu mai este pura, neconditionata? De ce tre' sa existe dusmanie, egoism, invidie, etc? De ce niciun « iarta-ma » nu pare sa mai aiba vreun sens cand nu mai este viata ? De ce uneori uitam ca ne-am pus candva intrebarile acestea cu regret si continuam sa ne afundam in abis ? De ce nu tinem mereu cont de ele ? Totul a pornit de la o intrebare « de ce ? ».

De ce tre’ sa vina Craciunul ca sa ne amintim sa fim mai buni, sa daruim dragoste si sa privim viata ca pe un cadou de sub brad, plina de mister, plina de surprize, daruita cu mult drag, din dragoste, de la un expeditor cu suflet mare, pe care n-am reusit niciodata sa-l surprindem in fapt, deci invaluit in mister dar pe care il putem regasi in parinti, in frati, in toti cei care ne iubesc si pe care ii iubim ?
Si totusi de ce tin minte atatea prostii si nu tin minte tot timpul anului treburile astea ?

Un copil foarte scuuuump!

And I say Romania is my country!

Postarea din data de 20 octombrie "Cum sunt romanii" ( http://despinacamino.blogspot.com/2009/10/cum-sunt-romanii.html )cu putina cenzura de bun simt, a fost premiata de revista universitara Ambition cu un parfum Moschino Hippy Fizz si un voucher de reducere in librariile Carturesti. And I'm proud of it! Un realism dur as spune eu, "o viziune sumbra" (m-a ironizat fostul meu coleg si cititor fidel Andrei), este totusi un aspect al tarii noastre, ca vrem, ca nu vrem. Pentru a nu va face pareri preconcepute despre viziunea mea urata cu privire la tarisoara noastra, promit ca la un moment dat, in viitorul apropiat, cand timpul imi va permite voi scrie si ceva mai optimist si totusi la fel de realist ca tot vin sarbatorile si n-are rost sa ne umplem sufletelele de morocanie.

Katherine Wheel

Dezechilibrul apare din contrastul dintre realitatea materiala pe care o vedem cu totii insa o percepem diferit si ceea ce ne face aceasta sa simtim si, pe de alta parte, intre ceea ce vedem noi si ceea ce vad si simt ceilalti. Fiecare om ocupa un anumit loc si priveste realitatea dintr-un anumit unghi, unii sunt foarte aproape de tine ca unghi de privire dar simt realitatea cu totul diferit de tine, iar altii pot fi in unghiul diametral opus, insa pot vedea si simti cum simti si tu, pot fi pe aceeasi pozitie cu tine. Nu conteaza asadar fizic unde suntem pozitionati in vizionarea ei, ci conteaza cum o simtim. Fizic vorbind, doi oameni nu se pot afla in acelasi punct spatial, spiritual da. E atunci cand oamenii legati de ceva- de empatie, de sentimente se regasesc unul in altul. E vorba de suflete pereche sau suflete gemene. E atunci cand doi oameni formeaza unul singur, un intreg prin acea legatura, atunci cand te descoperi pe sine in celalalt.E ca atunci cand desenezi pe o jumatate de foaie de hartie jumatate de inima sau jumatate de fluture si impaturesti hartia astfel incat sa reduci unghiul la zero si prin simetrie si contopire se obtine un intreg. REALITATEA este ceea ce vedem, REAL este de fapt ceea ce simtim, realitatea este unica dar este subiectiva, diferenta dintre oameni este unghiul din care SIMT lucrurile.
Cum este de fapt realitatea ? Realitatea si viata pot fi gri, insa, spunea un vechi proverb, frumusetea e in ochii celui care priveste, totodata o farama din realitate te poate amagi aducandu-ti fericirea virtuala, te poate schimba in interior sa o vezi in ansamblu frumoasa, te duce la un echilibru insa asta nu schimba realitatea gri. Din pacate...Ca urmare..echilibrul interior nu va ramane niciodata constant…Unii sunt atat de aproape de unghiul tau fizic de privire si totusi atat de departe de unghiul tau de perceptie.

Confuzia... si pasunea

Idei. Gol. Gand. Conexiuni. Ceata. Amintiri. Oftat...suras...BLOCAJ! Rumegat...in gol...iti rumegi ideile, gandurile, anapoda, haos total, le treci prin toate clepsidrele, le cerni, le arunci dintr-o parte in alta, mai mesteci putin, inca putin, ele trec prin mintea ta ca prin burduf, ciur, foios si cheag si trist e ca...nu ajungi la niciun rezultat. Nu stii ce crezi, nu stii ce sa crezi, ce sa faci, ce simti, ce vrei. Privesti in gol...ca un bou pe o pasune. Confuzie...e atunci cand rumegam ore in sir fara sa intelegem de ce, cand realitatea apare privita dintr-un unghi foarte câş si lucrurile ies mai deformate decat sunt iar noi nu ne dam seama ce vedem de fapt.

P.S: Navalnicul meu nepot de 3 ani -Andreiush (la multi ani lui cu ocazia zilei de azi!) are o vorba : "Boule ce esti!" Buna vorba!

Dor de decembrie (nerecomandat celor ce tin post!)

M-a apucat! Grav! Mi-e dor de iarna!...mai exact de prima luna de iarna. Mi-e dor de zecile de culori si lumini in care se imbraca orasul la inceput de decembrie, de brazii cu globulete, de Mos Craciunii ce-mi zambesc din vitrina, de sentimentul de sarbatoare, de curiozitatea si emotia atunci cand primesc un cadou, de sentimentul daruirii, de a oferi cadouri, de traditia spalatului ghetelor si datul cu lac in noaptea de 5 decembrie (taica-miu mi-a povestit cand eram mica ca Mos Nicolae i-a furat una din ghete cand era mic-niste ghete de care nu se mai putea desparti, in ciuda faptului ca erau vai mama lor, si i-a adus in schimb unele noi insa el a ramas bosumflat cu gandul la cele vechi de care se atasase- o amintire draguta legata de tata si de Mos Nicolae).Da, ma simt din nou copil, amintirile copilariei si ale parintilor, ale vremurilor cand ascultam povesti invie. Amintirea Mosilor Craciuni dubiosi, cu barba falsa sau fata de plastic de la gradinita... Sarbatorile de iarna te fac sa te simti acasa, sa te simti copil, sa te simti in familie, sa te simti iubit, sa iubesti, sa te bucuri ca daruiesti, sa fii impacat cu lumea si mai ales impacat cu tine. Sentiment alb..pur. Astept prima ninsoare, primii fulgi zglobii batuti de vant ce se astern peste pomii desfrunziti, peste pamantul inghetat si acoperit de frunze uscate, peste asfaltul greu al obositului oras. Mi-e dor de linistea pe care o aduce cu ea prima ninsoare (sufleteasca cel putin), mi-e dor de fulgii pufosi in forme de stelute ce cad din cer...multi, multi, multi...se prind de mine lipiti unii de altii, zgribuliti unii in altii, inghesuiti pentru a-si mentine temperatura, pentru a se ingheta intre ei-ce dragut! la fel ca noi, care, complementar, ne zgribulim unii in altii pentru a ne incalzi:) uimitor cum simple picaturi de apa inghetate au forme de stelute. Stelutele zglobii se topesc incet incet pe pielea-mi calda..se scurg..In zare totul e alb, de bucurii marunte, de mii de fulgi...ca ei. Mi-e dor sa-i privesc, sa-i simt, reci si umezi, mii si mii, in zare. Mi-e dor sa privesc strada mea..de sus, de la caldura, de la geam savurand o ciocolata calda. Mi-e dor de mirosul de iarna, de scartaitul zapezii sub picioare, de urmele lasate de ghetele oamenilor pe zapada neatinsa, de albul curat, de reflectia orbitoare aproape a soarelui in omat, de chinul pasilor in nametii inalti, de bulgareala, de alunecat pe gheata, de datul cu sania, de mers la patinoar in Cismigiu, de mirosul de vin fiert, de scortisoara, de portocale si mandarine (eu una asociez mirosul asta cu iarna, cu Craciunul), de brad (nu, nu Pitt)- de impodobitul lui, de parfumul lui, mi-e pofta de cozonacii de casa cu muulta umplutura de ciocolata si nuca...si stafide, de sarmalute, de soric, de piftie...(v-am avertizat ca e plina de ispita aceasta postare),de bucuria adusa de colindatori...de cantecele de iarna auzite pretutindeni..Decembrie nu e doar o luna de iarna, decembrie e un sentiment. Il simti ? (o alternativa la intrebarea "Crezi in Mos Craciun?":P). Stiu..e inca 29 noiembrie..dar ce sa-i faci daca m-a apucat dorul? E de bine:P.

P.S:
Pe mine pana una, alta ma ingrozesc afisele de prin oras, cu beculetze si globuletze de Craciun si un om negru (o umbra)...cu scris deasupra "Cine vine in decembrie?"-electoral evident, de-a dreptul sinistru- ce poate fi mai sumbru decat Base' vs Geoana?! Ne-om obisnui noi cu ideea...eu sincer, prefer sa ma gandesc la Mos Craciun..sau Mos Craciun vs Mos Nicolae 50%/50% dincolo de aluziile afisului (ca deh, vin in decembrie nu?...si nu ma uita niciodata, si-mi asculta dorintele si oricat de fata rea as fi fost niciodata nu m-am trezit cu vreo nuia;) voi?),gandul asta bun imi mentine tensiunea arteriala in limite normale totusi ;).